Update articol:

ING se confruntă cu întârzieri în finalizarea vânzării subsidiarei sale din Rusia

Rusia Moscova Sursa foto: pixabay.com

ING Groep, cel mai mare grup bancar din Ţările de Jos, a informat că se confruntă cu întârzieri în finalizarea vânzării subsidiarei sale ruse către Global Development JSC, transmite Reuters.

“La acel moment, ne aşteptam ca tranzacţia să fie finalizată în trimestrul trei din 2025, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare. În condiţiile în care cumpărătorul nu a primit toate aprobările necesare, nu sunt în prezent perspective realiste pentru finalizarea tranzacţiei în trimestrul trei”, se arată într-un comunicat al ING.

“Facem eforturi în continuare pentru finalizarea tranzacţiei şi ieşirea noastră de pe piaţa rusă, şi ne aşteptăm ca impactul financiar să nu fie diferit faţă de cel previzionat anterior”, a precizat grupul bancar.

În ianuarie, ING anunţase că firma rusească Global Development JSC va achiziţiona toate acţiunile ING Bank (Eurasia) JSC, cu intenţia de a servi clienţii din ţară sub o nouă siglă.

Tranzacţia ar urma să aibă un efect negativ de aproximativ 0,7 miliarde de euro asupra rezultatelor după taxe ale ING, a precizat grupul bancar.

ING a anunţat recent că de la invadarea Ucrainei de către Rusia nu a iniţiat noi afaceri cu firme ruseşti, şi-a redus activităţile în ţară şi a început separarea afacerii de sistemul şi reţeaua sa mai amplă, reducând expunerea totală la împrumuturi către clienţii ruşi cu peste 75%. AGERPRES

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (02/02/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA din 26/27 februarie 2026

AQUILA PART PROD COM (AQ) (02/02/2026)

Scor maxim Vektor by ARIR 2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025