Update articol:

Carrefour îşi menţine obiectivele financiare din 2025

carrefour

Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, şi-a menţinut obiectivele financiare anuale, deşi creşterea vânzărilor a încetinit pe pieţele sale de bază din Franţa şi Brazilia în trimestrul trei din 2025, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Directorul financiar al grupul francez, Matthieu Malige, le-a spus jurnaliştilor că în septembrie cererea de articole de băcănie a fost robustă în Franţa, în pofida incertitudinilor politice.

“Pe baza datelor din trimestrul trei, avem o cerere robustă pentru articole de băcănie, în pofida turbulenţelor politice. În acest stadiu nu vedem o înrăutăţire a dinamicilor de consum”, a declarat Malige, care nu a dorit să facă speculaţii în privinţa impactului crizei politice din Franţa asupra cererii în acest trimestru.

Vânzările grupului în trimestrul trei din 2025 au ajuns la 22,6 miliarde de euro, o creştere anuală de 2,1%, după avansul de 4,4% din trimestrul doi, dar în linie cu previziunile analiştilor.

Performanţa mai slabă de pe piaţa franceză reflectă reducerile de preţuri la recent achiziţionatele magazine Cora, în timp ce rezultatele de anul trecut au fost impulsionate de Jocurile Olimpice de la Paris.

În Brazilia, a doua mare piaţă a Carrefour, dobânzile ridicate au afectat consumul.

Pentru 2025, Carrefour a reiterat că se aşteaptă ca profitul înainte de dobânzi, taxe, amortizare şi depreciere (EBITDA), venitul operaţional recurent (ROI) şi fluxul net de numerar să fie la un nivel uşor mai ridicat.

În iulie, Consiliul de Administraţie al companiei a decis să reînnoiască mandatul directorului general Alexandre Bompard, care conduce Carrefour din 2017, până dincolo de 2026.

BVB | Știri BVB
LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION aprobat prin decizia ASF nr. 1033/23.10.2025

LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:20 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 1033/23.10.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/10/2025)

Tranzactii intre parti afiliate - ROCA Industry-ROCA Investments