Compania Electroputere VFU Pașcani, membră a grupului GRAMPET, a obținut a treia decizie favorabilă de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) în procedura de atribuire a contractului pentru furnizarea tramvaielor destinate transportului public din Capitală, inițiată de Societatea de Transport București (STB) în anul 2019, potrivit unui comunicat transmis astăzi.
Joi dimineaţa, Electroputere VFU Paşcani, membră a grupului Grampet, a transmis că autoritatea de soluţionare a contestaţiilor a dispus ca STB să continue procedura de atribuire a contractului de achiziţie sectorială către Electroputere VFU Paşcani, ofertant câştigător, şi a impus societăţii să pună în aplicare deciziile sale anterioare, rămase definitive, în termen de 10 zile de la comunicare.
“Referitor la decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) prin care s-a dispus continuarea procedurii de achiziţie sectorială având ca obiect “Tramvaie noi din gama de 18 m cu podea total coborâtă”, Societatea de Transport Bucureşti (STB) precizează că va continua demersurile legale şi va contesta această decizie”, se arată în comunicatul companiei de transport public din Capitală.
Potrivit sursei citate, CNSC este organismul administrativ care soluţionează contestaţiile din cadrul procedurilor de achiziţii publice, însă decizia finală aparţine instanţei de judecată.
“Legislaţia europeană – Regulamentele (UE) nr. 833/2014 şi 2022/576 – privind sancţiunile impuse Federaţiei Ruse este clară şi obligatorie pentru toate autorităţile publice din statele membre ale Uniunii Europene. STB are obligaţia de a respecta legea şi de a proteja interesele sale patrimoniale”, se mai precizează în comunicatul STB.
Joi dimineaţa, Electroputere VFU Paşcani, membră a grupului Grampet Group, a anunţat că a câştigat pentru a treia oară în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru Bucureşti, iniţiată de Societatea de Transport Bucureşti (STB) în 2019.
“Compania Electroputere VFU Paşcani a obţinut a treia decizie favorabilă de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în procedura de atribuire a contractului pentru furnizarea tramvaielor destinate transportului public din Capitală, iniţiată de Societatea de Transport Bucureşti în anul 2019. Această decizie confirmă faptul că, furnizorul din Rusia, inclus în oferta tehnică iniţială, poate fi înlocuit în condiţiile legii, fără a afecta validitatea procedurii de atribuire.”, au precizat reprezentanţii companiei în comunicat.
CNSC a constatat că STB a întârziat nejustificat semnarea contractului, creând circumstanțe artificiale pentru anularea procedurii, deși două decizii anterioare ale Consiliului, confirmate definitiv de Curtea de Apel București, stabiliseră deja obligația STB de a finaliza procedura prin semnarea contractului cu Electroputere VFU Pașcani, a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare. Totodată, CNSC a reținut faptul că STB nu își poate invoca propria culpă în vederea anulării procedurii, întrucât obligația de a solicita prelungirea valabilității ofertei tehnice și financiare, precum și a garanției de participare revenea exclusiv STB, care a rămas însă în pasivitate timp de peste 5 ani.
Potrivit Deciziei nr. 3279/C5/3928 din 30 octombrie 2025, CNSC a apreciat că motivele invocate de STB – inclusiv expirarea valabilității ofertei și referințele la furnizorul menționat în ofertă – nu sunt întemeiate. Consiliul a subliniat că, în conformitate cu legislația în vigoare, entitatea contractantă avea obligația de a solicita ofertantului câștigător prelungirea valabilității documentelor, obligație care s-a născut pentru STB la data de 31.12.2020. De asemenea, CNSC a confirmat că furnizorii și subcontractanții pot fi înlocuiți în condițiile legii, fără a afecta validitatea procedurii de atribuire.
„Licitația STB a creat, din punctul nostru de vedere, o situație unică în România. După 5 ani în care Societatea de Transport București a refuzat semnarea contractului, sub presiunea deciziilor instanțelor de judecată din România, au încercat o simulare de acțiuni menite să conducă la încheierea acestuia, deși oferta tehnică și comercială, precum și garanția de participare, erau deja expirate. La solicitarea noastră de a primi dovada deținerii fondurilor necesare achiziției – o solicitare legitimă, având în vedere că refuzurile anterioare ale STB au fost motivate chiar de lipsa fondurilor – societatea a decis să anuleze întreaga procedură. Am contestat această decizie la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și ne bucurăm că, pentru a treia oara, CNSC a reconfirmat corectitudinea și transparența cu care Electroputere VFU Pașcani a participat la această licitație, respingând argumentele artificiale invocate de STB pentru tergiversarea semnării contractului.” – Gruia Stoica, președinte și fondator GRAMPET Group.
Dispozițiile art. 233 și 234 din Legea nr. 99/2006 permit înlocuirea atât a subcontractantului, cât și a furnizorului. În pofida acestei prevederi legale clare, STB a transformat această posibilitate într-un motiv de anulare a procedurii, ignorând scopul legiuitorului – finalizarea procedurii de atribuire prin încheierea contractului de achiziție publică.
Prin decizia sa, CNSC a dispus ca STB să pună în aplicare deciziile anterioare ale Consiliului în termen de 10 zile de la comunicare, consolidând dreptul Electroputere VFU Pașcani de a finaliza procedura de atribuire și de a derula contractul conform legislației în vigoare.
„Electroputere VFU Pașcani este pregătită să demareze implementarea acestui contract. Compania dispune de furnizori și subcontractanți alternativi, cu capacitate verificată, care îi permit să asigure livrarea integrală a produselor ofertate în cadrul licitației, conform standardelor de calitate prevăzute. Este totuși important de subliniat că, la momentul declarării ofertei Electroputere VFU Pașcani ca fiind câștigătoare, furnizorul din cadrul licitației era eligibil și nu se afla sub niciun fel de sancțiune. Mai mult, dacă s-ar fi respectat calendarul inițial, așa cum a fost prevăzut în documentația de licitație, contractul ar fi fost finalizat și toate cele 40 de tramvaie ar fi fost în posesia STB înainte de instituirea oricăror restricții externe.” – Vizante-Dumitru Tomoni, vicepreședinte GRAMPET Group, președinte al Consiliului de Administrație și Director General al Electroputere VFU Pașcani.