Update articol:

Mihai Fercală și Ştefan Szitas au pierdut procesul cu ASF, în care ceruseră suspendarea deciziei prin care le fusese respinsă autorizarea

Mihai Fercală și Ştefan Szitas au pierdut procesul cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în care ceruseră suspendarea deciziei prin care le fusese respinsă autorizarea ca membri ai directoratului.

S.I.F. Transilvania a anunțat că, potrivit informațiilor existente pe portalul instanțelor de judecată, prin Decizia nr. 6347/2020 din 26.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1889/2/2020, instanţa a respins recursul formulat de reclamanţii Mihai Fercală şi Ştefan Szitas, împotriva sentinţei civile nr. 299 din 20 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat. Hotărârea este definitivă.

Compania a precizat că obiectul acestui dosar l-a constituit cererea de suspendare a executării Deciziei A.S.F. nr. 525/22.04.2020, prin care s-a respins cererea de autorizare a dlor Mihai Fercală, Iulian Stan şi Ştefan Szitas în funcţia de membri ai Directoratului S.I.F. Transilvania şi a Deciziei A.S.F. nr. 526/22.04.2020, prin care au fost suspendate de la tranzacționare acțiunile emise de S.I.F. Transilvania până pe data de 24.04.2020 inclusiv iar, Consiliul de Supraveghere al S.I.F. Transilvania avea obligația de a asigura întocmirea și publicarea, de îndată dar nu mai târziu de 24.04.2020, a unui raport în vederea informării corespunzătoare a investitorilor/acționarilor cu privire la modificările intervenite în conducerea emitentului ca urmare a respingerii de către A.S.F. a cererii de autorizare a dlor Mihai Fercală, Iulian Stan şi Ştefan Szitas în funcția de membri ai Directoratului S.I.F. Transilvania, precum și cu privire la situația emitentului din perspectiva realizării actului de administrare.

Noul directorat SIF Transilvania este format din Marius Moldovan, Gib Răduță și Radu Roșca.

SIF Transilvania a convoacat acționarii, pe 4 decembrie, pentru trecerea la un Consiliu de Supraveghere din cinci membri.

BVBStiri BVB

SINTEZA S.A. (STZ) (18/01/2021)

Calendar financiar 2021

IMOCREDIT IFN (IMO22) (18/01/2021)

Modificare Convocare AGA E 08(09).02.2021

MedLife S.A. (M) (18/01/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 11-15 ianuarie 2021

UAMT S.A. (UAM) (18/01/2021)

Calendar financiar 2021