Update articol:

Nicuşor Dan: Am promulgat legea care amendează comercianţii care nu înlocuiesc produsele achiziţionate, la cererea clientului

Nicusor Dan/foto www.presidency.ro Nicusor Dan/foto www.presidency.ro
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a promulgat legea care introduce amendarea comercianţilor cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiei de a înlocui produsele achiziţionate fie fizic, fie online, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate, în termen de cel mult 30 de zile de la achiziţie.

“Această modificare asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege şi întăreşte protecţia consumatorilor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a lui Nicuşor Dan.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 29 octombrie, un proiect de lege potrivit căruia refuzul vânzătorului de a înlocui un produs în cazul în care acesta este neconform intră în categoria contravenţiilor şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Potrivit iniţiatorilor, legea prevede următoarele: “consumatorii beneficiază de înlocuirea bunurilor în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăşi 30 de zile calendaristice”, dar, din păcate, aceasta nu a dispus şi sancţiunile aplicabile pentru abaterile de la aceste prevederi, respectiv refuzul vânzătorului de a înlocui bunul neconform, în termenul stipulat de lege.

“Absenţa sancţiunii determină în practică multiple refuzuri nejustificate din partea comercianţilor, chiar dacă, în termenul de 30 de zile, consumatorul solicită înlocuirea bunurilor neconforme. Pentru a corecta omisiunea legiuitorului, propunem modificarea OUG 140/2021 şi includerea în categoria contravenţiilor sancţionate cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei a nerespectării acestor prevederi, au explicat iniţiatorii proiectului.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (21/11/2025)

Hotarari AGA O 21 noiembrie 2025 (a doua convocare)

SIMTEL TEAM (SMTL) (21/11/2025)

Notificari detineri majore <20%

PROMATERIS S.A. (PPL) (21/11/2025)

Completare Convocare AGAE 11/12.12.2025

Sphera Franchise Group (SFG) (21/11/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014