El subliniază că acesta este unul dintre mesajele-cheie desprinse din discuţiile cu liderii europeni, la reuniunea informală a Consiliului European.
“Pentru România, Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esenţial pentru securitatea noastră şi acţionăm în consecinţă. Această abordare este împărtăşită de un număr semnificativ de state membre ale UE. Deşi în ultima perioadă au existat turbulenţe şi unele discontinuităţi în această relaţie transatlantică, există multiple argumente solide pentru continuarea şi consolidarea acesteia. Dialogul rămâne esenţial pentru a asigura o abordare constructivă de ambele părţi, inclusiv pe teme sensibile precum regimul tarifar”, a scris şeful statului pe Facebook, potrivit Agerpres.
Nicuşor Dan a afirmat că, în ceea ce priveşte zona arctică, concluzia unanimă a discuţiilor informale din cadrul Consiliului a fost una de solidaritate cu Danemarca şi Groenlanda, “intenţia Uniunii Europene, în coordonare cu NATO, fiind aceea de a investi pentru apărarea acestei zone”.
Totodată, a adăugat Nicuşor Dan, a fost reconfirmat sprijinul pentru Ucraina şi continuarea detalierii planurilor militare în contextul garanţiilor de securitate. Preşedintele a spus că opiniile au fost mai puţin aliniate în privinţa situaţiei din Gaza, însă majoritatea statelor au susţinut necesitatea unei implicări active a Europei în procesul de pace.
“De asemenea, a fost subliniată importanţa unei negocieri cu Statele Unite privind Carta Coaliţiei pentru Pace iniţiată de preşedintele Donald Trump, astfel încât aceasta să fie pe deplin compatibilă cu angajamentele internaţionale deja asumate de către statele participante şi de Uniunea Europeană”, a afirmat preşedintele.