Update articol:

Donald Trump îl ameninţă cu acţiuni în justiţie pe prezentatorul Premiilor Grammy

Donald Trump îl ameninţă cu acţiuni în justiţie pe prezentatorul Premiilor Grammy
 - poza 1

Preşedintele american Donald Trump l-a ameninţat luni cu acţiuni în justiţie pe prezentatorul Trevor Noah, gazda celei de-a 68-a ediţii a Premiilor Grammy, unde politica sa de imigrare a fost aspru criticată, din cauza unei aluzii pe care a făcut-o la afacerea Epstein, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Prezentatorul Trevor Noah “a susţinut în mod fals despre mine că Donald Trump şi Bill Clinton au petrecut timp pe insula lui Epstein. FALS!!!”, a scris preşedintele pe reţeaua sa Truth Social imediat după ceremonia de la Los Angeles.

“Nu pot vorbi în numele lui Bill, dar nu am fost niciodată pe insula lui Epstein şi nici măcar în apropiere, şi până la această declaraţie falsă şi defăimătoare din această seară, nimeni nu m-a acuzat vreodată că am fost acolo, nici măcar mass-media care răspândeşte afirmaţii false”, a afirmat Donald Trump.

“Noah, un ratat complet, ar trebui să-şi pună faptele la punct, şi repede. Se pare că o să-mi trimit avocaţii să-l dea în judecată pe acest M.C. (maestru de ceremonii – n.r.) patetic, lipsit de talent şi idiot pentru o grămadă de bani”, a ameninţat el.

“Pregăteşte-te, Noah, o să mă distrez cu tine!”, a concluzionat Donald Trump.

După ce Billie Eilish a câştigat premiul Grammy pentru Cântecul Anului cu piesa sa “Wildflower”, Trevor Noah i-a adus în discuţie pe Trump şi Epstein.

“Felicitări, Billie Eilish. Uau! Acesta este genul de Grammy pe care orice artist îl râvneşte, aproape la fel de mult cum Trump râvneşte la Groenlanda. Ceea ce are sens, pentru că de la dispariţia lui Epstein, are nevoie de o nouă insulă pe care să petreacă timpul cu Bill Clinton”, a spus prezentatorul.

BVB | Știri BVB
CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (02/02/2026)

Convocare AGAO 12(13).03.2026

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26.01.2026 - 30.01.2026