Ucraina a convenit cu partenerii occidentali că orice încălcare persistentă de către Rusia a unui viitor acord de încetare a focului va declanşa un răspuns militar coordonat din partea Europei şi a SUA, a relatat marţi Financial Times, citând persoane informate despre discuţii, conform Reuters, care precizează că nu a putut verifica deocamdată informaţia, potrivit Agerpres.
Planul a fost discutat în mai multe rânduri în decembrie şi ianuarie între oficiali ucraineni, europeni şi americani şi ar implica un răspuns pe mai multe niveluri la orice încălcare a unui armistiţiu convenit de către Rusia, se arată în relatare.
Emisari de la Kiev, Moscova şi Washington se vor întâlni la Abu Dhabi miercuri şi joi pentru discuţii care vizează încheierea războiului, a precizat Financial Times.
Conform propunerii, orice încălcare a armistiţiului de către Rusia ar declanşa un răspuns în termen de 24 de ore, începând cu un avertisment diplomatic şi, dacă este necesar, acţiuni din partea armatei ucrainene pentru a opri încălcarea, menţionează ziarul citat.
Dacă ostilităţile ar continua după această perioadă, propunerea ar trece la o a doua fază de intervenţie folosind forţe din aşa-numita ‘Coaliţie a voinţei’, care include mulţi membri ai UE şi Regatul Unit, Norvegia, Islanda şi Turcia, se arată în articol.
Financial Times a adăugat că, în cazul unui atac extins, un răspuns coordonat din partea unei forţe susţinute de Occident, care să includă armata americană, ar fi declanşat la 72 de ore de la încălcarea iniţială.