Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, se va întâlni cu mai mulţi lideri latino-americani în cursul unui summit care va avea loc la Miami, statul Florida, pe 7 martie, a făcut cunoscut miercuri un oficial al Casei Albe, citat de AFP, potrivit Agerpres.
El nu a oferit detalii despre eveniment, la care ar urma să participe liderii Argentinei, Paraguayului, Boliviei, El Salvadorului, Ecuadorului şi Hondurasului, care au relaţii destul de bune cu preşedintele american.
Acest summit urmează să aibă loc la două luni după operaţiunea militară americană din Venezuela care a dus la capturarea preşedintelui Nicolás Maduro la începutul lunii ianuarie, o demonstraţie spectaculoasă de forţă a Statelor Unite în regiune.
Conform presei argentiniene, această întâlnire diplomatică se va concentra pe combaterea influenţei Chinei pe continent.
Aceasta a subliniat faptul că printre invitaţi se numără preşedintele argentinian Javier Milei şi cel salvadorian Nayib Bukele, doi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Donald Trump în America Latină.
Casa Albă nu a precizat explicit cine sunt invitaţii.
Liderii Braziliei, Columbiei şi Mexicului sunt politicieni de stânga care au relaţii mai complicate cu Donald Trump.
Republicanul, care a criticat cândva intervenţionismul american, afirmă în prezent că implementează “Doctrina Donroe”, un joc de cuvinte cu numele politicii preşedintelui american James Monroe care, în 1823, a afirmat că America Latină era domeniul exclusiv al Statelor Unite.