Guvernul american a subliniat miercuri că petrolul de origine venezueleană poate fi revândut şi achiziţionat de Cuba cu condiţia ca tranzacţiile să nu fie în profitul regimului de la Havana, ci al poporului insulei, potrivit AFP.
Serviciul responsabil de sancţiunile economice din cadrul Ministerului american al Finanţelor a publicat o notă pe site-ul său internet în care se declară înclinat “să pună în aplicare o politică de acordare a licenţelor” actorilor care doresc să vândă în Cuba petrolul provenit din Venezuela, precizează Agerpres.
Instituţia afirmă, pe fondul unei vizite oficiale a secretarului de stat Marco Rubio în Caraibe, că aceasta ar fi o măsură de “sprijin şi solidaritate cu poporul cubanez”, în timp ce insula suferă de pe urma blocadei energetice instituite în ianuarie de SUA.