Forţele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru “operaţiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita vieţile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP, potrivit Agerpres.
De vineri, au început să sosească din SUA la baza RAF (Royal Air Force – forţele aeriene ale Regatului Unit, n. red.) de la Faiford, din sud-estul Angliei, bombardiere B-1.
Regatul Unit a aprobat duminică utilizarea de către Statele Unite a anumitor baze, cum ar fi cea menţionată, din comitatul Gloucestershire, sau Diego Garcia, din Oceanul Indian, abia după ce preşedintele american Donald Trump l-a criticat pe premierul britanic Keir Starmer că nu a permis folosirea complexelor respective pentru primele lovituri asupra Iranului.
Miercuri, Starmer şi-a justificat deciziile arătând că sâmbăta trecută “nu era gata” să rişte intrarea ţării sale în război “fără o bază legală şi fără un plan viabil”.
Un sondaj de opinie publicat vineri de institutul Survaiton arată că 56% din britanici susţin prima poziţie a lui Starmer, în timp ce doar 27% o consideră greşită; 49% vor ca Regatul Unit să rămână în afara conflictului din Orientul Mijlociu, protejându-şi doar interesele proprii, iar 17% ar prefera un angajament activ alături de SUA şi Israel; 20% cer ca Londra să se opună clar războiului.