Update articol:

Volodimir Zelenski: România și Ucraina au potențial de colaborare în domeniul energetic

Volodimir Zelenski: România și Ucraina au potențial de colaborare în domeniul energetic
 - poza 1

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care efectuează joi o vizită la București, a declarat că România și Ucraina au potențial de colaborare în domeniul energetic, potrivit Agerpres.

‘Trebuie să realizăm proiecte energetice cât de repede posibil. Este important pentru noi și pentru întreaga Europă’, a spus el într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni alături de președintele Nicușor Dan.

Volodimir Zelenski a menționat că România și Ucraina colaborează în vederea deschiderii de noi puncte de trecere a frontierei.

De asemenea, el a fost invitat de Nicușor Dan să participe în luna mai la reuniunea în format B9.

***

“România şi Ucraina au un mare potenţial economic şi în domeniul infrastructurii, ceea ce poate consolida economiile noastre, să ne ofere o bază pentru dezvoltarea economică şi dezvoltarea colaborării în domeniul energetic. Construim, împreună cu România, două linii noi de furnizare a energiei electrice. Lucrările încep şi acest lucru sprijină regiunile noastre – regiunea Cernăuţi din Ucraina – şi va permite României să devină mai puternică în ceea ce priveşte garantarea securităţii energetice în această zonă a Europei”, a spus el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Zelenski a menţionat că joi a fost semnat la Bucureşti documentul care vizează construcţia unor interconectoare, dar că discuţiile bilaterale au abordat şi proiecte în domeniul exploatării petrolului din Marea Neagră.

“Este important ca împreună să putem realiza proiecte în domeniul exploatării petrolului în Marea Neagră. România deja a făcut paşi semnificativi în această direcţie. Avem posibilităţi de dezvoltare a colaborării, avem propuneri concrete. Am vorbit astăzi foarte mult despre proiecte concrete în domeniul petrolului şi gazelor, domeniu în care România ne poate sprijini, mai ales în urma provocărilor din Orientul Mijlociu”, a precizat Zelenski.

El a pledat pentru o implementare cât mai rapidă a proiectelor din domeniul energetic, subliniind că acestea sunt importante pentru Ucraina, pentru România, dar şi pentru întreaga Europa.

“Am vorbit şi despre posibilităţile de transport a GNL (gaz natural lichefiat – n.r.) din SUA în Ucraina prin România. Mulţumesc României pentru această posibilitate de tranzit! Logistica este foarte importantă pentru noi pe timp de război şi este la fel de avantajos pentru România, pentru Ucraina, dar şi pentru Moldova”, a adăugat el.

Întrebat ce sprijin concret va primi Ucraina din partea României, Zelenski a explicat că vor fi două interconectoare în domeniul energiei electrice.

“Vom avea două interconectoare în domeniul energiei electrice. Este foarte convenabil şi României şi este foarte ok pentru asigurarea securităţii energetice a Ucrainei. Vor fi două interconectoare, unul mai mare şi unul mai mic. (…) Am vrea ca primul interconector să fie gata până la sfârşitul anului. Asta e dorinţa noastră şi suntem convinşi, există probleme de birocraţie, dar sunt convins că până la sfârşitul anului va fi gata. Iar cel mare, nu ştiu, încă e destul de dificil să spun. Se vorbea de ceva de cinci ani, iar Naftogaz a spus că nu, cinci ani e prea mult, nu avem atât timp. Poate că ar trebui să comprimăm aceste termene”, a afirmat preşedintele ucrainean.

El a vorbit şi despre depozitele de gaze.

“Am vorbit despre depozitele de gaze, bineînţeles, exploatarea gazelor în comun, sunt proiecte foarte importante, ar trebui să începem deja partea birocratică, deja am făcut-o astăzi şi cred că vom putea face un mare pas înainte şi sigur va fi de succes. Dar cam acestea sunt cele mai importante proiecte energetice şi diesel, avem nevoie, într-adevăr, avem mare nevoie de diesel, am vorbit cu domnul preşedinte şi am dorit foarte mult să avem un răspuns pozitiv în această direcţie. Acum, când ruşii practic ne distrug toate rezervoarele, este de înţeles de ce avem nevoie de diesel”, a mai afirmat Zelenski.

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat în conferinţa de presă că modul de aprovizionare cu energie în regiune care a funcţionat înainte de 2022 a fost distrus odată cu războiul din Ucraina.

“Regiunea asta avea un mod de a se aproviziona energetic care a dispărut odată cu 2022, începerea războiului împotriva Ucrainei. Şi atunci, cu cât statele din regiune sunt mai interconectate, cu atât e mai bine pentru ele toate – şi în sensul ăsta sunt, de exemplu, cele două interconexiuni pe electric de care a vorbit domnul preşedinte şi de care se vorbeşte şi în documentele astea. Pe de altă parte, Ucraina este o ţară în război, care la anumite momente are necesităţi specifice şi faţă de aceste necesităţi specifice şi dacă putem, am ajutat şi vom continua să ajutăm”, a arătat Nicuşor Dan.

BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (12/03/2026)

Convocare AGA O & E 17/18.04.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/03/2026)

Perioada inchisa tranzactionarii: 16 martie 2026 - 16 aprilie 2026