Update articol:
COMUNICAT

ALRO donează echipamente medicale pentru Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Prof. Dr. Matei Balș”

ALRO donează echipamente medicale pentru Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Prof. Dr. Matei Balș”
 - poza 1
  • ALRO în parteneriat cu Asociația pentru Sănătate și Educație de Succes – ASES, realizează o nouă donație cu echipamente pentru Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Prof. Dr. Matei Balș”.

  • Parteneriatul cu Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Prof. Dr. Matei Balș” datează de la începutul anului 2021, când ALRO a realizat o donație în valoare de 100.000 RON pentru combaterea efectelor Covid-19

ALRO în parteneriat cu Asociația pentru Sănătate și Educație de Succes – ASES realizează o nouă donație  care  include paturi medicale pentru adulți, paturi medicale pediatrice, precum și saltele impermeabile destinate  paturilor de bebeluși, indispensabile pentru îngrijirea adecvată a pacienților de vârstă mică, destinate sprijinirii activității medicale.

“Atât în afaceri, cât și în activitățile de responsabilitate socială ALRO și-a asumat obiective pe termen lung, iar aceste donații reprezintă încă un pas concret în susținerea comunităților în care activăm”, a declarat Marin CILIANU, Director General al ALRO. ,,Sprijinul pe care îl oferim pentru susținerea activității medicale nu se limitează la această donație punctuală. Îl privim ca pe o continuare firească a  parteneriatului pe termen lung, prin care ne dorim să contribuim constant la îmbunătățirea actului medical și la crearea unor condiții tot mai bune pentru pacienți și cadrele medicale”, a adăugat Marin CILIANU, Director General al ALRO.

Această donație face parte din parteneriatul pe termen lung al Companiei cu Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, construit pe baza unei colaborări constante. Parteneriatul inițiat datează de la începutul anului 2021, când Compania a realizat o donație în valoarea de 100.000 RON pentru sprijinirea eforturilor de combatere a efectelor generate de pandemia Covid-19.

Prin continuarea acestui parteneriat, ALRO își reafirmă angajamentul de a contribui activ la dezvoltarea și sprijinirea comunităților în care își desfășoară activitatea, iar implicarea în proiecte cu impact social, în special în domeniul sănătății, reflectă preocuparea constantă a ALRO pentru susținerea instituțiilor medicale din România.

Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: ALRO S.A. – producătorul de aluminiu, Alum S.A. – producătorul de alumină, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding și de management, Vimetco Trading – vânzări de aluminiu, Stocare Energie Slatina S.A. – producție energie electrica, CCGT- Power Ișalnița – asociat și Stocare Energie Tulcea (SET Tulcea S.A.) – asociat.

ALRO este o subsidiară a Vimetco PLC (Republica Cipru), un producător global de aluminiu primar și prelucrat integrat vertical. Structura acționarilor ALRO este: Vimetco PLC (54,19%), Pavăl Holding (23,21%), Fondul Proprietatea (10,21%) și alții (12,39%). În conformitate cu prevederile legale, europene și naționale, beneficiarul real al fondurilor Vimetco PLC, acționar majoritar, este o persoană fizică din Israel, de naționalitate israeliană, înregistrată inițial la Registrul Comerțului cu Declaraţia nr. 28078 din 22.10.2020, înscrisă în registrul beneficiarilor reali la data de 22.10.2020, și curent cu Declaraţia nr. 920 din 18.01.2023, înscrisă în registrul beneficiarilor reali la data de 18.01.2023.

În funcție de capacitate, ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical din Europa, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa de aluminiu electrolitic și o capacitate de reciclare deșeuri aluminiu de 112.000 tpa. Capacitatea Turnătoriei de aluminiu este de 313.000 tpa și facilitatea de procesare este de 140.000 tpa, în aluminiu laminat la cald și la rece și divizia de extrudate.

Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.

Începând cu anul 2020, ALRO și Vimetco Extrusion sunt membre ale ASI (Aluminium Stewardship Initiative), o asociație internațională care contribuie la îmbunătățirea durabilității în sectorul global al aluminiului. În 2023, ALRO si Vimetco Extrusion au obținut certificarea ASI Performance Standard V3 (Versiunea a 3-a).

 

BVB | Știri BVB