Deputatul PSD Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan, ministru al Energiei, a anunţat vineri, pe pagina sa de socializare, că votul pe care social-democraţii îl vor da în 20 aprilie, referitor la actuala formulă de guvernare, reprezintă “momentul adevărului”, menţionând că, “atunci când lucrurile nu mai funcţionează, cineva trebuie să spună clar: ajunge”.
“Atunci când lucrurile nu mai funcţionează, cineva trebuie să spună clar: ajunge. Până aici. Din fiecare oraş, din fiecare comunitate, suntem cei care reprezintă PSD acolo unde contează cel mai mult: aproape de oameni, acolo unde se simt deciziile, în fiecare zi. Vedem ce înseamnă asta în viaţa reală: preţuri mai mari, presiune pe locurile de muncă, nesiguranţă pentru tot mai multe familii. Când lucrurile scapă de sub control, nu mai e loc de amânări. E nevoie de o decizie. Din toată ţara. Cu o singură voce”, a transmis Ivan pe Facebook.
Mesajul este însoţit de o fotografie cu textul: “Votez la Momentul Adevărului. Din toată ţara. Cu o singură voce. 20 aprilie 2026”.
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că pentru referendumul intern pe care social-democraţii îl fac pe 20 aprilie se conturează, mai degrabă, o singură întrebare şi anume dacă păstrează sau retrag sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
“Avem în discuţii dacă avem o singură întrebare sau mai multe întrebări şi cred că se conturează mai degrabă ideea să avem o singură întrebare, nu vrem să intrăm în discuţii de genul intrăm în Opoziţie sau rămânem la guvernare într-o coaliţie, este o întrebare despre a-i păstra sau retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Rămâne să vedem cum va fi formulată această întrebare. Dacă va fi una, va fi de genul acesta, dacă vor fi mai multe întrebări apropo de direcţii, putem să o facem, dar rămâne să vedem ce se va întâmpla imediat după”, a explicat Manda, la un podcast evz.ro.
El a adăugat că, după şase întâlniri regionale, un singur membru al partidului s-a pronunţat pentru susţinerea în continuare a lui Ilie Bolojan, iar restul s-au declarat împotrivă.