Update articol:

Profitul operaţional al grupului OMV a scăzut în primul trimestru pe fondul unui mediu de piaţă extrem de volatil

Profitul operaţional al grupului OMV a scăzut în primul trimestru pe fondul unui mediu de piaţă extrem de volatil
 - poza 1
Grupul austriac OMV AG a raportat joi o scădere cu 12% a rezultatului operaţional ajustat (Clean CCS), până la 1,025 miliarde euro, în condiţiile în care mediul de piaţă de la începutul anului a fost puternic influenţat de războiul din Iran, transmite APA, potrivit Agerpres.

Acţionarul majoritar de la OMV Petrom a precizat că în primul trimestru veniturile sale consolidate din vânzări au scăzut cu 6%, ajungând la 5,855 miliarde euro, în principal ca urmare a preţurilor mai mici la gazele naturale în primele două luni ale trimestrului. În plus, volumele mai mici de vânzări de ţiţei au avut un impact negativ asupra veniturilor. Volumele semnificativ mai mari de vânzări de energie electrică în România au compensat parţial acest lucru.

Producţia de hidrocarburi a grupului OMV a scăzut cu 7% în primul trimestru, ajungând la 288.000 de barili pe zi (bep/zi). Compania a explicat acest lucru prin închiderile temporare cauzate de război şi scăderilor naturale ale producţiei. Întreruperea fluxurilor de ţiţei la nivel mondial a dus, de asemenea, la pierderi unice din acoperirea riscurilor operaţionale. Directorul general al OMV, Alfred Stern, a subliniat că, “în pofida unui mediu de piaţă extrem de volatil şi a perturbărilor lanţului de aprovizionare cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu”, compania a obţinut un rezultat solid.

Din cauza situaţiei geopolitice, OMV şi-a ajustat previziunile pentru 2026. Compania se aşteaptă acum la un preţ mediu al ţiţeiului Brent cuprins între 85 şi 95 de dolari pe baril, în loc de 65 de dolari anterior. Producţia totală de hidrocarburi pentru 2026 este estimată să fie între 280.000 şi 290.000 de barili echivalent petrol (bep/zi), cu condiţia ca Strâmtoarea Ormuz să redevină navigabilă. Investiţiile organice planificate au fost uşor crescute, până la aproximativ 3,4 miliarde de euro, de la 3,2 miliarde de euro anterior.

Grupul austriac OMV Aktiengesellschaft deţine 51,1568% din acţiunile OMV Petrom.