Analiză de Ana-Maria Diceanu, CEO & Founder Brain4Strategy
La începutul fiecărui an, la World Economic Forum, lideri, executivi și decidenți se uită în oglinda viitorului prin Global Risks Report. E un exercițiu de anticipație, dar și un barometru al anxietăților globale.
În ediția din 2026, un lucru devine imposibil de ignorat: misinformation și disinformation urcă în topul riscurilor globale. Nu mai vorbim despre un fenomen marginal, ci despre o forță care concurează direct ideea de adevăr.
Într-o lume în care adevărul nu mai este doar o chestiune de fapte, ci de vizibilitate, algoritmii au devenit arbitrii tăcuți ai realității. Nu mai vorbim doar despre cine are dreptate, ci despre cine este văzut, distribuit și validat de sisteme automate care învață din comportamentul nostru colectiv.
Adevărul nu mai este doar contestat – este concurat agresiv.
Această realitate se înscrie perfect în ceea ce numeam recent „economia suspiciunii”: o lume în care încrederea devine cel mai valoros activ, dar și cel mai fragil.
Algoritmul nu caută adevărul. Caută interesul
Una dintre cele mai periculoase iluzii este că algoritmii „corectează” realitatea. În fapt, ei o amplifică. Ei nu sunt construiți să identifice adevărul, ci relevanța – iar relevanța este definită de engagement.
Un exemplu aparent banal, dar extrem de relevant: studiile (studiu publicat in Journal of the Academy of Marketing Science 2024) arată că a răspunde la recenzii negative nu este întotdeauna o strategie bună (chiar dacă prima reacție este aceea de a lua apărarea companiei pentru care lucrăm și ne simțim nedreptățiți de acele recenzii negative). De ce? Pentru că orice interacțiune suplimentară semnalează algoritmului că acel conținut este „interesant”. Cu alte cuvinte, încercând să corectezi o percepție negativă, riști să o amplifici.
Mai mult, reacția companiei poate funcționa ca o invitație deschisă pentru alți utilizatori nemulțumiți să contribuie cu propriile lor experiențe negative. Algoritmul nu face diferența între adevăr și emoție – el vede doar activitate.
Adevărul este social, nu doar factual
În 1951, Solomon Asch demonstra, printr-un experiment care a devenit celebru, cât de puternică este presiunea grupului. Participanții erau puși să compare lungimi de linii – o sarcină simplă, cu răspuns evident. Doar că erau înconjurați de actori care ofereau, în mod unanim, răspunsuri greșite. Rezultatul: în aproximativ 32% din cazuri, participanții au ales să se conformeze grupului, chiar dacă vedeau clar că răspunsul este eronat.
Cheia nu este procentul, ci mecanismul. Conformarea nu vine neapărat din credință, ci din nevoia de apartenență.
Și exact asta vedem azi în online – nu doar că oamenii cred informațiile de tipul misinformation sau disinformation, ci că se aliniază la ele pentru că par majoritare, chiar dacă ei au suspiciuni cu privire la veridicitatea informației. Într-un ecosistem în care vizibilitatea este confundată cu validarea, percepția de consens devine mai puternică decât realitatea însăși.
În cartea sa “From Mistakes to Meaning”, fostul CEO Sony, Michael Lynton, povestește momentul în care a aprobat producția filmului The Interview – o decizie care avea să declanșeze un atac cibernetic major asupra companiei. Cartea este, de fapt, o reflecție mai largă despre cum deciziile mari sunt adesea influențate de contextul social în care sunt luate.
Reflecția lui este revelatoare: „When surrounded by others who believed in one answer, I began to believe it too.” Nu era opinie personală sau o decizie strategică, ci o adaptare la consensul grupului.
Același tip de dinamică este descris și de Robert F. Kennedy în cartea sa “Thirteen Days”. În timpul crizei rachetelor din Cuba, președintele JFK a evitat deliberat să participe la toate discuțiile, tocmai pentru a nu influența prematur opiniile echipei. A lăsat spațiu pentru dezbatere autentică, pentru conflict de idei, pentru nuanță.
Astăzi, algoritmii fac exact opusul: reduc spațiul de dezbatere și accelerează consensul aparent.
Noua bătălie nu e pentru adevăr, ci pentru percepția majorității, pentru așa-zisul “social proof” cum îl numesc psihologii comportamentali
În acest context, lupta împotriva dezinformării nu mai poate fi purtată exclusiv cu argumente factuale. Corectarea informației este necesară, dar insuficientă.
Miza reală este alta: să arăți că există o masă critică de oameni care nu cred în acea informație. Adevărul trebuie să devină vizibil social.
Ce au de făcut companiile
Într-un ecosistem dominat de algoritmi, strategia de comunicare trebuie regândită fundamental. Câteva direcții devin esențiale:
- Construirea de canale proprii puternice
Nu mai este suficient să depinzi de platforme. Ai nevoie de spații digitale proprii (site, newsletter, comunități) care sunt recunoscute și validate de algoritmi ca surse credibile. Deci, prima reacție – răspunde. Tăcerea nu este o strategie bună. Dacă plecăm de la premiza ca reputația o să ne salveze, că informația care circulă e prea absurdă să fie considerată reală, și asta este o mare greșeală. Tăcerea e cea mai riscantă abordare.
- Multiplicarea vocilor
Un mesaj oficial nu mai este suficient. Validarea trebuie să vină din multiple surse – angajați, parteneri, experți independenți. Adevărul devine mai puternic atunci când este repetat de mai multe voci.
- Evitarea capcanei „Streisand effect”
Reacția excesivă poate amplifica problema. Nu orice atac merită răspuns. Uneori, tăcerea strategică este mai eficientă decât corecția vizibilă.
- Gestionarea inteligentă a engagement-ului negativ
Nu orice comentariu trebuie combătut public. Unele conversații trebuie mutate în privat, altele ignorate. Algoritmul nu vede intenția – doar intensitatea.
- Crearea de consens, nu doar de conținut
Nu este suficient să spui adevărul. Trebuie să creezi contextul în care oamenii îl pot adopta fără a-și pierde apartenența la „trib”.
În loc de concluzie
Adevărul nu mai este o destinație, ci un proces social mediat de tehnologie. Iar în această nouă realitate, cine controlează distribuția controlează percepția.
Nu algoritmul decide, în esență, cine are dreptate. Noi o facem – dar o facem colectiv, emoțional și, uneori, irațional.
Iar asta schimbă complet regulile jocului.
| Știri BVB