● Producția anuală estimată este de aproximativ 176.000 MWh, echivalentul consumului a circa 48.000 de gospodării
Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte regenerabile, anunță inaugurarea oficială a Parcului Eolian Pecineaga, o investiție strategică de aproximativ 90 de milioane de euro. Cu o capacitate instalată de 48 MW, parcul adaugă energie verde în rețeaua națională și marchează un nou pas important în tranziția energetică a României. Proiectul face parte din planul susținut de investiții în România al companiei, de aproximativ 300 milioane de euro pe an până în 2030.
Parcul eolian Pecineaga, localizat în județul Constanța, este echipat cu 8 turbine Siemens Gamesa SG 6.6-170, cel mai mare tip de turbină eoliană instalat în România. Turnurile turbinelor au 135 de metri, palele 85 de metri, iar înălțimea maximă este de 220 de metri, ceea ce transformă proiectul într-un reper pentru tehnologia eoliană utilizată astăzi pe piața locală.
Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România, a declarat: „Pecineaga înseamnă un moment important pentru noi. Vorbim despre o investiție de aproximativ 90 de milioane de euro, dar și despre un pas înainte în dezvoltarea Eurowind Energy în România, una dintre cele patru piețe principale ale grupului, alături de Polonia, Germania și Danemarca. Odată cu inaugurarea acestui parc, ajungem la 124 MW operaționali la nivel local și avem în construcție încă 120 MWh în stocare. Până în 2030, ne-am propus să construim aici un portofoliu de 1 GW în solar, eolian și stocare.”
Parcul eolian Pecineaga va genera o producție anuală estimată de aproximativ 176.000 MWh, echivalentul consumului a circa 48.000 de gospodării. Proiectul va contribui astfel la creșterea producției locale de energie regenerabilă și la integrarea unei noi capacități curate în mixul energetic național.
Activă pe piața locală din 2011, Eurowind Energy România dezvoltă și operează proiecte de energie regenerabilă, cu o echipă locală dedicată. Portofoliul companiei include patru parcuri solare operaționale – Hălchiu, Măgurele, Pufești și Teiuș – și un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare. La Teiuș, Eurowind Energy dezvoltă și un proiect complementar de stocare a energiei electrice în baterii (BESS), cu o capacitate de 120 MWh. Odată cu inaugurarea parcului eolian Pecineaga, compania ajunge la o capacitate operațională de 124 MW în România.