Plenul Senatului a adoptat propunerea PSD de a interzice listarea la bursă a acțiunilor companiilor de stat. A fost un vot politic al PSD și AUR împotriva pieței de capital, împotriva transparenței și împotriva dezvoltării României, a transmis Gabriela Horga, senator PNL, președinta Comisiei de buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital din Senat și fostă vicepreședintă ASF pentru piața de capital.
Ea a scris pe LinkedIn: “Am votat împotriva acestei propuneri legislative, care este anti-românească și anti-europeană. PSD și AUR au votat împreună, dovedind din nou că s-au aliat împotriva modernizării României.
Această inițiativă arată că în România s-a conturat un pol anti-european condus de Sorin Grindeanu. PSD-ul de astăzi s-a întors la sloganul „Nu ne vindem țara”, folosit de Ion Iliescu și FSN în 1990.
ℹ️ Listarea companiilor de stat la bursă este prevăzută atât în PNRR, cât și în Programul de guvernare votat de Parlament, inclusiv cu voturile PSD.
ℹ️ Nu se vinde nicio companie de stat. PSD dezinformează. Guvernul condus de Ilie Bolojan discută listarea unor pachete minoritare de acțiuni. Statul rămâne acționar majoritar și păstrează controlul deciziei.
ℹ️ Acțiunile ar putea fi cumpărate și de cei aproximativ 300.000 de mici investitori de la Bursa de Valori București, de fondurile de pensii, unde contribuie peste 8 milioane de români, dar și de fondurile de investiții utilizate de aproximativ un milion de români.
ℹ️ România are aproximativ 1.500 de companii în care statul este acționar. Guvernul a analizat listarea unor pachete minoritare, de 5-7% în unele cazuri, la câteva dintre acestea. Scopul este transparentizarea activității, atragerea de capital privat pentru investiții și creșterea performanței.
ℹ️ Motivul real pentru care PSD se opune este simplu: aceste companii au fost, ani la rând, zone de influență politică și financiară. PSD vrea să le țină închise, netransparente și controlate politic.
ℹ️ Am văzut deja că listarea la bursă poate fi un succes. Hidroelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica sau Romgaz sunt exemple clare că piața de capital aduce transparență, investiții și încredere.
PSD inițiază proiecte împotriva pieței de capital pentru că încearcă să recupereze electoratul lui George Simion. Nu m-ar mira ca domnul Grindeanu să ajungă să promită și case la 35.000 de euro, pe lângă asemenea proiecte toxice pentru economia națională.
România are nevoie de investiții, transparență și dezvoltare, nu de lozinci din anii ’90 și de blocaje politice împotriva propriilor cetățeni.”