- Despre listările pregătite de Guvern: „Nu merge cu improvizații și românisme”
- „Listarea nu este un obiectiv în sine. Prin listare urmărești bunăstarea românilor”
- „Cum să faci ABB când piața abundă de capital?”
- „Guvernul ia tot profitul companiilor și apoi le reproșează că nu investesc”
- „Nu Ordonanța 109 este problema, ci modul în care este aplicată”
- „Capitalul privat pune presiune pe performanță și limitează contractele cu dedicație”
- Gabriel Dumitrașcu: „România trebuie să-și ducă marile companii în regiune, nu să le stoarcă de dividende”
Gabriel Dumitrașcu, fost şef al Privatizărilor din energie, a coordonat listările la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ale companiilor energetice Nuclearelectrica (SNN), Romgaz (SNG) şi Electrica (EL) – aceasta din urmă realizând cea mai mare ofertă publică de acţiuni din România până la Hidroelectrica -, dar și SPO Transgaz şi aducerea Conpet pe piața principală. Valoarea listărilor coordonate de Gabriel Dumitrașcu depășește 1 miliard de euro.
Într-un interviu video pe care ni l-a acordat recent, domnul Gabriel Dumitrașcu ne-a prezentat opinia domniei sale despre programul de listări pe care dorește să îl facă statul român.
Reamintim că ultima listare făcută de statul român a fost în 2014, fiind vorba de listarea Electrica.
***
Reporter: Zilele acestea am observat o emoție intensă legată de programul de listări prezentat de vicepremierul Oana Gheorghiu. Având în vedere expertiza dvs în domeniul acesta, care este opinia dvs cu privire la aceste listări?
Gabriel Dumitrașcu: Intențiile sunt întotdeauna lăudabile, dar mă opresc aici cu laudele. Am câteva critici de formulat și voi vorbi foarte plastic, pe înțelesul tuturor – vrei să duci pepenii în piață, dar îți lipsește vehiculul. Statul român nu mai are de vreo 10 ani o entitate administrativă specializată în listări, privatizări.
Reporter: Din 2014, de când dumneavoastră ați făcut ultima listare Electrica, pe Bursa de Valori… Practic, din 2014, statul român nu a mai listat nimic, pentru că, la Hidroelectrica, Fondul Proprietatea și-a listat pachetul de acțiuni.
Gabriel Dumitrașcu: De atunci, statul român nu a mai listat nimic și, în anii următori, a distrus și acea Direcție generală de privatizare în care investisem expertiză și competență. Strânsesem niște oameni care evoluaseră formidabil și, drept dovadă, am reușit niște listări de succes și pe Bursa din București și pe Bursa din Londra.
Aceste succese au fost evidențiate de Comisia Europeană, Banca Mondială și de Fondul Monetar Internațional, toate trei entitățile având doar cuvinte de laudă pentru capacitatea administrativă. La acea vreme, recomandarea era să se păstreze acest nucleu, pentru că asemenea capabilități, asemenea expertize rare în economia românească nu trebuie pierdute.
Dar guvernările ulterioare au găsit de cuviință să distrugă și acest nucleu, astfel încât, în momentul de față, prima mea întrebare pe care aș fi adresat-o fostului guvern era: Cu cine vrei să faci aceste listări? Din motive de imagine, din motive de bifare a unui jalon din PNRR, s-a anunțat o listă pompoasă de 22 de companii care au potențial de a fi listate, dar tu nu ai vehiculul cu care să faci aceste listări.
Reporter: Mai mult, s-a lansat ideea că aceste listări se vor face foarte rapid, în condițiile în care o listare, după cum știți, durează ani de zile – trebuie foarte bine pregătită ca să fie una de succes.
Gabriel Dumitrașcu: Absolut. Numai că pregătirea unei listări se face exact în cadrul acelei entități responsabile și cu competențe date de legiuitor, de guvern, pentru privatizare, pentru că, în prealabil, o companie trebuie “coafată” – nu cosmetizată. Trebuie să-i pui în evidență core-business-ul, să creezi un istoric, o poveste de dezvoltare. Toate aceste povești trebuie argumentate cu cel puțin 3 ani de date economice auditate pe standarde internaționale, nu pe standardul comun, românesc. Sunt multe alte acțiuni care îmbină competențele de acționariat, de reprezentant al acționariatului, cu strategia și perspectiva de listare, astfel încât, în momentul în care întocmești prospectul de listare, toate întrebările să fie adresate în mod corespunzător.
Prin acea poveste argumentată, câștigi încrederea investitorilor, pentru că altfel nu știu cine ar băga mâna în portofel să scoată 100 de lei să investească într-o companie din cele 22 din listă, așa cum arată povestea lor astăzi, așa cum arată istoricul lor financiar astăzi, așa cum fiecare poate să surprindă mai mult sau mai puțin guvernanța corporativă, administrarea societăților respective.
Așadar, este obligatoriu să ai înainte acea entitate specializată, luminată, cu viziune. Și abia pe urmă poți să vii să îi pui în față o listă și acea entitate va ști exact ce să facă cu cele douăzeci și două de societăți, pentru a le aduce în forma cea mai bună în momentul listării.
Reporter: Există o listă la doamna Oana Gheorghiu de 22 de societăți, dar pe de altă parte AMEPIP are o altă listă, cu 11 companii recomandate pentru listare, printre care CNAB, Loteria Română, Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă TBRCM SA, Compania de Transport Public Iași SA (vezi lista aici). De ce avem nevoie de două liste? Cum vedeți dvs această situație?
Gabriel Dumitrașcu: AMEPIP, așa cum este construită ca instituție, nu are atribuții în privatizare. Probabil dintr-o perspectivă proprie, pe nu știu ce considerente, AMEPIP a ales acele societăți. Dar pot să spun că și doamna vicepremier Gheorghiu, tot pe niște criterii subiective, a ales societățile din acea listă de douăzeci și două de poziții.
Ele au potențial, oricare societate are potențial. Dar pentru a transforma potențialul în realitate este cale lungă, pe care nu știu cine o străbate, cine pilotează societățile în mod competent pentru atingerea acestui obiectiv – listarea la bursă.
Și aici iarăși am o critică pe care o aduc guvernanților – listarea în sine nu este un obiectiv, prin listare urmărești un obiectiv. Din perspectiva mea, listarea acestor companii ar trebui să democratizeze accesul la companiile publice pentru întregul public contributor.
Anul trecut, guvernul a apelat la cetățeni, spunând că are un deficit mare și că are nevoie de bani. Și nu ne-a întrebat, doar ne-a luat – ne-a mărit taxele și impozitele. Banii noștri au fost buni și sunt buni să acopere deficitul. Nu văd de ce tot banii noștri nu ar fi la fel de buni ca să cumpărăm părți din bunăstarea generată de companiile de drept privat românești, pentru că și Hidroelectrica, și Romgaz și toate cele enumerate sunt companii de drept privat, chiar dacă deținerea majoritară este publică, a statului.
Și nu ne vindem țara așa cum am văzut că se spune public, pentru că o parte din această bunăstare o împărțim cu românii contribuabili, o împărțim cu fondurile de pensii, unde 8,4 milioane de români sunt contribuabili.
Mai mult, dacă Hidroelectrica sau Nuclearelectrica merg bine, o parte din dividend nu mai vine la statul român ca el să-l redistribuie după cum vrea el, ci se duce direct la contributor, cetățeanul român, care știe mai bine ce are de făcut cu acei bani – că-i dă pe sănătate, pe școala copiilor, pe o vacanță, pe o mașină sau pe o casă.
De asemenea, fondurile de pensii vin și acumulează și la final de carieră fiecare dintre noi va avea o pensie mai bună din acest pilon de pensii private.
Așa ar trebui înțeleasă o listare. Astea sunt obiectivele – să întăresc piața de capital, să întăresc fondurile de pensii, să aduc bunăstare în buzunarele românilor, să dinamizez economia, atrăgând fondurile private.
Într-o economie, iarăși plastic vorbind, banii sunt sângele: ai mai mult sânge, te dezvolți mai rapid, devii mai viguros.
Până la urmă, asta ne dorim toți pentru economia românească – să avem o economie mai viguroasă, mai dezvoltată, o economie accelerată, mai ales în contextul actual, când se pune problema reindustrializării Europei.
Reporter: Dacă tot vorbim de sângele economiei, depozitele populației în bănci sunt peste 50 de miliarde de euro. Cum am putea muta o parte din acești bani pe bursă?
Gabriel Dumitrașcu: Aici se poate vedea starea duală a statului – guvernanții și statul au o primă grijă și nu este bunăstarea noastră, ci cum să își acopere deficitele. Și atunci preferă să nu fie foarte atractivi pe partea de listări, de oferte de acțiuni, ci să fie suficient de atractivi pe partea de obligațiuni de stat, titluri de stat și așa mai departe. Statul preferă ca foarte mulți bani din economiile private să se ducă să acopere deficitul, în loc să vină și să dinamizeze economia.
Dar aici statul face o greșeală fundamentală. Și nu dau decât un exemplu, ca să înțeleagă toată lumea de ce este o greșeală fundamentală. După privatizare, deci de la listare și până în prezent, profitul Romgaz, în medie, a crescut cam de 3,5 ori, iar profitul Nuclearelectrica a crescut de vreo patru ori și ceva. Ce exemplu mai bun poți să dai că infuzia de capital privat și atenția noilor acționari din zona privată pun presiune pe administratori și pe management pentru performanțe mai bune?
Eu nu spun că prin infuzia de capital privat și de atenție privată se vor stopa toate contractele cu dedicație, că se vor stopa toate angajările de pile, amante și așa mai departe, dar oricum se vor limita, pentru că există mai multe perechi de ochi care supraveghează activitatea, care devine mai transparentă. Nu mai sunt permise toate neglijențele și le zic “neglijențe” cu ghilimele, care sunt permise acum, când statul este unic acționar.
Faptul că îți crește profitabilitatea de atâtea ori, că îți crește cifra de afaceri de atâtea ori, înseamnă venituri mai mari la buget. Pentru că TVA-ul aplicat la 10 nu poate fi egal cu același TVA aplicat la 30 — este de trei ori mai mare atunci când profitul sau cifra de afaceri cresc de trei ori.
Și atunci statul nu va mai fi nevoit să mărească taxele și impozitele pentru cetățeni, pentru că se îndestulează dintr-un rulaj amplificat, dintr-un volum mai mare, dintr-o masă mai mare pe care o impozitează. Acestea sunt obiectivele unei privatizări, nu să bifăm un jalon din PNRR până la 31 august.
Mi s-a părut aberantă ideea să vii și să propui ABB, care este într-adevăr o metodă de vânzare a acțiunilor, dar care nu este uzitată de stat. De ce? Pentru că este discriminatorie. Cum îmi selectez o listă de 100 de investitori la Hidroelectrica, din câteva mii de investitori existenți, și să le vând doar celor câteva zeci sau sute de investitori pe care i-am selectat? Nu stârnesc neîncredere pentru ceilalți? Nu apar niște întrebări? Oare i-a ales pe aceia pentru că, în viitor, la AGA, sunt deja «cumpărați» și vor vota cu statul și vor reprezenta interesele statului? Începe să se creeze un clivaj între un tip de acționari și ceilalți acționari — și unii, și alții fiind privați.
Reporter: Spuneți că ABB (vânzarea accelerată de acțiuni) nu ar fi bună în actualele condiții…
Gabriel Dumitrașcu: În nici un caz. Cum să faci ABB când piața abundă de capital? Ai peste 50 de miliarde euro economii ale populației, plus fondurile private de pensii care strâng pe an cel puțin 6 miliarde de euro pe care trebuie să îi plaseze cu un randament adecvat. Cum să vii să faci ABB cu doar câțiva investitori?
Reporter: Ceea ce nu înțeleg eu — și poate mă lămuriți dumneavoastră, pentru că poate ați avut mai multe discuții cu autoritățile statului decât noi — este următorul lucru: doamna vicepremier Oana Gheorghiu a spus că statul român a renegociat cu Comisia Europeană pentru a renunța la listarea celor 3 companii propuse prin PNRR, în schimbul restructurării a trei companii din energie și transporturi. Acesta a fost discursul de la sfârșitul anului trecut. Acum vedem că se revine cu o listă de listări. Unde este adevărul? Ce s-a întâmplat? Trebuie să restructurăm? Trebuie să listăm?
Gabriel Dumitrașcu: N-aș putea să vă dau un răspuns clar. Și eu discut doar pe baza documentelor care au apărut public. Au apărut ambele variante, inclusiv cea cu cele trei restructurări. Ultima variantă este cea care vorbește despre restructurarea a trei companii din portofoliul ministerelor transporturilor și energiei.
Rămâne de văzut care va fi varianta finală. Eu nu m-aș feri de niciuna dintre ele, numai că le-aș aborda cât se poate de profesionist.
Reporter: Realist vorbind, dacă acum statul s-ar apuca să facă o listare, în cât timp am vedea acele acțiuni la BVB?
Gabriel Dumitrașcu: În primul rând, ar trebui să creăm instituția care să se ocupe de aceste listări. Iar din momentul în care instituția ar deveni funcțională și operațională, nici cea mai simplă listare nu ar putea apărea mai repede de un an.
Și lucrurile sunt simple. De ce nu poate apărea mai repede de un an? Pentru că suntem în aprilie, se depun situațiile financiare, iar noi am avea nevoie de un exercițiu financiar complet, cu situații financiare auditate. Abia după aceea poți lansa un prospect.
Până atunci, statul ar trebui să lucreze intens, cu abnegație, cu multă înțelepciune și cu multă competență, pentru a structura IPO-ul conform criteriilor universal valabile. Pentru că am mai auzit, pe ici, pe colo, diverse «românisme»: «lasă că acolo fentăm», «lasă că improvizăm noi ceva». Nu merge, dragilor. Am avut succes în listări pentru că am aplicat, la cel mai înalt nivel, normele europene și standardele internaționale. N-am improvizat și n-am venit cu românisme. Iar investitorii sunt atenți, în primul rând, la acest lucru: să vorbești pe limba lor și să tratezi lucrurile responsabil, așa cum ar fi tratate în orice altă țară europeană sau în Statele Unite.
Reporter: Având în vedere expertiza dvs, care ar fi primele trei companii cu acționariat de stat pe care le-ați lista la BVB?
Gabriel Dumitrașcu: Nu discut acum despre problemele interne sau despre condiționalitățile care trebuie rezolvate, dar aș începe cu Compania Națională Aeroporturi București, aș continua cu Portul Constanța și cred că, pe locul trei, aș pune CEC Bank.
Aș alege CEC Bank dintr-un motiv foarte simplu: pentru a-i mări profitabilitatea. Chiar dacă este a patra bancă românească din punct de vedere al activelor deținute, este pe ultimul loc în ceea ce privește rentabilitatea activelor, cu un ROA de aproximativ 0,4. În timp ce media europeană este undeva în jur de 0,8–0,9%, iar primele bănci românești sunt la 2,3%, 2,1%. Oricum, sunt mult peste – ultimele bănci din topul profitabilității din sectorul bancar sunt Exim Banca Românească și CEC Bank. De ce sunt ultimele? Pentru că iarăși intervin acele politici care înseamnă împrumuturi cu dedicație și multe alte practici de acest gen. Ce ar însemna să amplificăm profitabilitatea CEC Bank de trei ori? Ar însemna bani în plus și la buget, și în buzunarul fiecărui investitor. N-ar mai fi nevoie ca, peste doi ani, să ne gândim: «hai să mai mărim un impozit, că ne mai lipsesc câteva sute de milioane pentru acoperirea deficitului».
Reporter: O altă întrebare pe care o am este legată de inițiativa PSD privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice. Cum o vedeți dumneavoastră în acest moment?
Gabriel Dumitrașcu: Este un reflex iliescian: nu acceptăm capital privat în declarații, dar în același timp încercăm să extragem din companiile de stat beneficii pentru grupuri private. Adică devenim noi bogați, nu țara și nu oamenii. Este un nonsens.
E de-a dreptul revoltător să vezi oameni cu ceasuri, costume și mașini de sute de mii de euro declarându-se «săraci», vorbind în numele săracilor și promovând politici protecționiste. Socialiști de caviar — am văzut destui și cred că lumea s-a săturat de ei.
Acest demers nu este decât un populism extrem de ieftin, care blochează dezvoltarea economică. Și trebuie să ne facem bine înțeleși de ce blochează listarea companiilor: pentru că în acele companii sunt mufate familii, prieteni, amante, iar anumite grupuri își extrag profiturile înainte ca banii să ajungă, prin bugetul de stat și Ministerul Finanțelor, la întreaga societate. Ei sunt privilegiații.
Îi invit pe toți să facă o hartă a corupției și vor constata că județele în care corupția a fost difuză, dar la scară mare, sunt exact cele în care au mers subvenții masive și au existat companii de stat foarte mari. Uitați-vă în zona Gorj, uitați-vă în Hunedoara, uitați-vă ce era în zona Turnu Severin când funcționa RAAN, iar acum este neinteresantă. Personajele politice din zonă au migrat către alte regiuni unde încă mai există companii de stat și de unde încă se mai pot extrage profituri. Uitați-vă la ce se întâmplă în zona Constanței, în jurul ELCEN București – de regulă, în jurul companiilor care primesc subvenții, sub o formă sau alta, și unde politicul intervine în numirea administratorilor și directorilor, care, la rândul lor, trebuie să își plătească tributul față de cei care i-au numit.
Reporter: Să ne întoarcem la guvernanța corporativă și la Ordonanța 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. La cea mai recentă conferință organizată de AMEPIP, am întrebat-o pe doamna Oana Gheorghiu despre acest subiect, iar dumneaei a spus că Ordonanța ar trebui rescrisă. Cum vedeți dumneavoastră guvernanța din companiile de stat și ce ar trebui schimbat?
Gabriel Dumitrașcu: Eu cred că totul ține de premisa de la care pornești aplicarea Ordonanței 109 și dacă o faci cu bună-credință. Cu toate imperfecțiunile ei, Ordonanța 109 este un instrument eficient.
Pot spune că, în momentul în care am plecat din Departamentul pentru Energie, aproximativ 95% dintre societăți aveau administrație și management selectate conform OUG 109. Și da, recunosc: dintre cei șapte administratori, poate doi aveau susținere politică. Dar am insistat întotdeauna ca ceilalți cinci — adică majoritatea — să fie oameni competenți în domeniile lor.
Nu am adus oameni de la salubritate ca să-i pun administratori la companii energetice și nici nu am acceptat candidați care aveau doar colecții de diplome, fără performanțe reale în spate. Mi-am permis să fac interviurile finale împreună cu colegii din departament, iar întrebările erau foarte punctuale: «Ce ai făcut concret în carieră?»; «Cu ce rezultate te poți lăuda în domeniul care ne interesează?»
Acolo se făcea selecția. Pentru că mulți veneau și spuneau: «Am participat la..», «Am fost acolo», «Am fost contemporan cu proiectul…». Nu. Îi întrebam concret – care a fost aportul tău? Faptul că ai fost contemporan cu o realizare nu înseamnă că îți aparține și nu trebuie să ți-o agăți în piept ca medalie.
Așa au fost selectați oameni care aveau realizări și rezultate relevante pentru activitatea companiei. Și da, mi-am creat mulți dușmani politici, pentru că pot să fac un adevărat pomelnic cu persoane care atunci nu au încăput în consiliile de administrație, dar pe care, ulterior, le-am văzut ajungând în astfel de funcții.
De aceea spun că problema nu este Ordonanța 109, ci modul în care este aplicată și perspectiva din care este aplicată legea. O modificare acum ar fi, după părerea mea, un efort legislativ inutil sau oportunist. Sunt multe alte domenii care au nevoie de reglementări făcute chibzuit.
Reporter: Vedem tot mai des discuții despre salariile din companiile de stat — cine are salariu mare, cine primește bonusuri. Cum credeți că ar trebui remunerat managementul acestor companii și care ar trebui să fie criteriile de performanță?
Gabriel Dumitrașcu: Ați atins un subiect foarte important. Există companii care operează monopoluri de stat. În cazul lor, simplul fapt că gestionezi corect un monopol nu ar trebui remunerat excesiv, pentru că nu vorbim despre o supraperformanță. Poți acorda bonusuri pentru ajustări fine: dacă ai redus costurile unui proiect de investiții sau dacă l-ai realizat într-un termen mai scurt. Aici mă refer, de exemplu, la Transelectrica și Transgaz.
În schimb, există și societăți care operează într-un spațiu concurențial. Acolo remunerația trebuie stabilită la nivelul pieței, iar recrutorii fac analize comparative pe industrie și propun intervale salariale pentru administratori și manageri.
Aceste salarii pot părea foarte mari în comparație cu salariul mediu din economie, dar adevărul este că nu poți cere performanță de la oameni competenți dacă nu îi remunerezi adecvat. De ce ar veni cineva să lucreze pentru stat dacă în mediul privat ar câștiga mai bine? Dacă vrei competență, trebuie să plătești la nivelul pieței.
Pe de altă parte, eu am o problemă cu bonusurile acordate fără discernământ. Din punctul meu de vedere, multe sunt exagerat de mari și nejustificate, pentru că indicatorii de performanță sunt banali. Ei nu măsoară performanța, ci simpla existență a companiei.
Practic, doar pentru că ai existat într-o companie timp de un an, ajungi automat să primești bonus. Sunt manageri care, dacă nici nu ar trece pe la serviciu, ar îndeplini oricum acei indicatori. Și totuși, la final de an, încasează bonusuri de zeci sau chiar sute de mii de euro pentru lucruri absolut firești.
În schimb, nu avem criterii de performanță care să influențeze cu adevărat activitatea companiei. Și știți de ce? Pentru că, la nivelul ministerelor, sunt oameni care nu înțeleg cum funcționează o companie și ce ar trebui aceasta să facă.
Vă invit să citiți scrisorile de așteptări emise de ministere atunci când recrutează administratori sau manageri. Veți vedea niște texte generale, fără nimic concret, fără viziune, fără perspective clare. Așteptările sunt formulate ca niște fantezii, nu sunt ancorate în cifre, proiecte și termene precise.
Iar atunci este firesc ca acei indicatori să se îndeplinească automat și bonusurile să fie încasate fără probleme, pentru că ministerul însuși nu știe ce ar trebui să ceară de la companie.
Și aici revin la ideea de la început: nu este mai bine să listăm o parte dintre aceste companii, astfel încât acționarii privați — care își riscă propriile fonduri — să se implice și să dea direcție și sens companiilor? Eu cred că da.
Reporter: În ultima perioadă a existat un scandal legat de faptul că firmele din energie nu fac investiții, dar acordă dividende speciale. Cum ar trebui să arate balanța între dividende și investiții?
Gabriel Dumitrașcu: Nu există o rețetă universală. Totul depinde de etapa în care se află compania, de nevoile acționarilor și de nevoile societății. Uneori poți aloca mai mult către dividende, alteori mai mult către rezerve și investiții. În momentul de față, Guvernul exagerează: distribuții de 90% din profit sub formă de dividende și dividende speciale din rezerve.
Reporter: Și apoi reproșează că nu faci investiții.
Gabriel Dumitrașcu: Atunci managerul vine și spune: «Domnule ministru, domnule premier, din ce bani să mai fac investiții dacă mi-ați luat tot profitul?» Nu poți construi dezvoltare pe termen lung în felul acesta.
Dar, pe de altă parte, trebuie spus și că multe dintre marile companii au foarte puține proiecte mature de investiții și un nivel redus de ambiție pentru a deveni competitori regionali.
Eu am spus mereu: nu este suficient să fii campion național. Mândria adevărată apare când devii campion regional. În economia actuală, o companie mare nu poate sta pe loc. Ori crești și devii suficient de mare încât să fii greu de înghițit de alții, ori, mai devreme sau mai târziu, vei fi tu înghițit.
Dacă vrem să mai avem companii-fanion românești precum Hidroelectrica sau Romgaz, trebuie să le ducem în Bursă, să facem majorări de capital și să le capitalizăm pentru a putea face achiziții regionale și a crește amplitudinea companiilor românești.
Și de ce este important? Pentru că astfel creștem PIB-ul și avuția națională. În prezent, o mare parte din PIB-ul României este creat de capital străin, iar când se distribuie dividendele, o parte importantă din bani pleacă în afara țării.
România ar trebui să iasă și ea în regiune, să facă achiziții și investiții externe profitabile și să repatrieze capital. Asta ar însemna venituri suplimentare la buget și mai puțină presiune fiscală asupra cetățenilor.
Dar pentru asta trebuie să lași bani pentru dezvoltare. Nu poți lua tot profitul. Și, mai mult decât atât, nu trebuie să te temi de capitalul privat românesc.
Situația actuală poate fi explicată foarte simplu: statul are o vacă bună care dă o găleată de lapte pe zi. Dar vaca a făcut și un vițel. Numai că statul nu se mulțumește doar cu laptele — ia și laptele care ar trebui să hrănească vițelul. Iar după un an întreabă: «De ce nu a crescut vițelul?»
Nu se poate și lapte mult, și vițel mare în același timp. Trebuie să lași capital companiei pentru dezvoltare.
Reporter: Având în vedere expertiza dumneavoastră în zona listărilor, v-a contactat cineva din actuala administrație pentru a vă cere sfatul cu privire la acest subiect?
Gabriel Dumitrașcu: N-am ajuns încă să dau sfaturi, pentru că sunt încă tânăr.
Reporter: Totuși, având în vedere că ați coordonat listări de peste 1 miliard de euro, mi s-ar fi părut normal să fiți consultat.
Gabriel Dumitrașcu: Nu m-a contactat nimeni din partea statului. M-a contactat Banca Mondială, care mi-a facilitat o întâlnire cu doamna vicepremier. În cadrul acelei discuții am luat la cunoștință, în linii mari, intențiile existente și ne-am exprimat fiecare pozițiile. Pozițiile mele au fost similare cu cele pe care le-am prezentat și astăzi.
Reporter: Și care a fost concluzia?
Gabriel Dumitrașcu: Nu am tras concluzii. Nu eram eu în măsură să trag concluzii.
| Știri BVB