România are capabilităţi de producţie în domeniul militar şi este o eroare strategică faptul că s-a decis ca peste 90% din fondurile SAFE să nu fie aduse în industria naţională, susţine fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan.
“E un subiect care nu e în zona mea de expertiză (SAFE – n.r.), dar cred că era extrem de important ca partea cea mai mare a acelor bani să fie folosiţi în România. Am fost o scurtă perioadă şi ministru al Economiei şi România are nişte capabilităţi extraordinare în zona industriei de apărare, ca producţie. Există legea offset, care permite ca orice achiziţie militară să fie produsă în România în proporţie de până la 80%. Adică există legislaţie. Iar în clipa în care tu decizi, nu ştiu în ce formulă, pentru că nici eu, nici colegii mei din Partidul Social Democrat nu am fost consultaţi şi informaţi pe acest subiect, tu decizi că peste 90% din aceşti bani, care sunt împrumutaţi de către ţara noastră şi care vor fi plătiţi înapoi cu dobândă în următorii zeci de ani, să nu-i aduci în industria din România, în producţia din ţara noastră, să dai locuri de muncă, să aduci valoare adăugată în ţara noastră, consider că e o eroare strategică majoră. În condiţiile în care România are capabilităţi de producţie în domeniul militar. Aşa că eu cred că trebuia gândit altfel. Trebuia făcută o discuţie foarte serioasă cu toate partidele, pentru că nu este ceva secret, o discuţie foarte serioasă cu industria de apărare din ţara noastră, pentru ca România să producă”, a afirmat Bogdan Ivan, prezent la Black Sea and Balkans Security Forum.
El a menţionat că, dincolo de importanţa economică, ar trebui avută în vedere importanţa strategică de a avea capabilităţile în ţară şi de a produce muniţie, asigurând în acest fel securitatea ţării.
Totodată, fostul ministru al Energiei a vorbit şi despre negocierile pentru formarea unui nou guvern şi s-a arătat optimist că preşedintele Nicuşor Dan va reuşi să medieze această situaţie, că se va contura cât mai repede o majoritate şi că vom avea un guvern funcţional.
Pe de altă parte, referindu-se la deconectarea automată de la reţea a Unităţii 2 de la Cernavodă, fostul ministru a semnalat că ar putea dura câteva săptămâni până când unitatea va fi repornită.