Update articol:

Consiliul Concurenţei investighează Eco Sud SA pentru un posibil abuz de poziţie dominantă

Logo Consiliul Concurentei

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Eco Sud SA, în calitate sa de administrator al Depozitului Ecologic de Deşeuri Solide Urbane şi Industriale Asimilabile din comuna Vidra, judeţul Ilfov.

Autoritatea de concurenţă a precizat luni, într-un comunicat, că deţine indicii că administratorul depozitului ar fi impus operatorilor care prestează servicii de tratare mecano-biologică a deşeurilor municipale colectate în amestec anumite clauze abuzive, începând din anul 2024.

Investigaţia autorităţii de concurenţă a fost declanşată în urma analizei unei plângeri.

În cadrul investigaţiei, s-au efectuat inspecţii inopinate la sediul din Bucureşti şi la punctul de lucru din judeţul Ilfov al Eco Sud SA.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, precizează Consiliul Concurenţei.

Legea concurenţei interzice folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de una sau mai multe companii pe piaţa românească, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care pot afecta activitatea economică sau prejudicia consumatorii.

BVB | Știri BVB
PREBET SA AIUD (PREB) (25/05/2026)

Completare Raport anual 2025 - Raport auditor financiar si format ESEF

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (25/05/2026)

Modificarea componentei Comitetului de Guvernanta Climatica si Politici Publice

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (25/05/2026)

Modificarea componentei Comitetului de Guvernanta Climatica si Politici Publice

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (25/05/2026)

Semnare contract pentru construirea CEF Tudor Vladimirescu

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/05/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018