Update articol:

Cea mai puternică inteligență artificială creată de Anthropic a devenit publică, însă cu anumite limitări, din motive de securitate

Cea mai puternică inteligență artificială creată de Anthropic a devenit publică, însă cu anumite limitări, din motive de securitate
 - poza 1

Compania Anthropic, creatoarea modelelor de inteligență artificială (AI) Claude, a pus la dispoziția publicului, marți, versiunea cea mai puternică a tehnologiei sale, însă a decis să limiteze totuși accesul pentru anumite domenii sensibile, precum securitatea cibernetică și – o noutate – riscurile de atacuri biologice și chimice, informează AFP, potrivit Agerpres.

Denumit Fable 5, acest model este primul din clasa Mythos – cea mai avansată gamă creată de Anthropic, dezvăluită în aprilie, dar restricționată din motive de securitate – care a fost deschis către public.

În paralel, Anthropic propune o versiune nelimitată, Claude Mythos 5, pentru companii, organizații și agenții de stat care dispun deja de un acces la această familie de modele, prezentate ca fiind capabile să detecteze și să exploateze breșele de securitate cu o viteză și o acuitate nemaiîntâlnite.

La începutul lunii aprilie, Anthropic anunțase simultan existența clasei Mythos și decizia sa de a limita accesul la ea doar pentru parteneri de încredere, pentru a consolida protecția lor cibernetică.

Acea veste i-a adus acuzații de ‘marketing al fricii’ și a provocat în același timp o vizibilă agitație la conducerea țărilor și a instituțiilor globale, pentru a evalua nivelul de amenințare asupra infrastructurilor esențiale (bancare, energetice etc.).

De atunci, mai multe companii care aveau acces la gama Mythos au confirmat capacitățile acestor modele, iar Guvernul american, care se află într-un contencios cu Anthropic, a sfârșit prin a le testa.

Casa Albă a instaurat apoi un dispozitiv facultativ de evaluare a celor mai puternice modele AI americane, înainte de comercializarea lor. OpenAI, marele rival al Anthropic, este pe cale să dezvăluie versiunea 5.6 a modelului său ChatGPT.

Atacuri biologice?

Până acum, Anthropic justifica restricționarea accesului la Mythos doar prin riscurile de securitate cibernetică.

Odată cu lansarea Fable 5, Anthropic își extinde așadar vigilența și controlul asupra riscurilor de atacuri biologice și chimice. Compania americană a citat exemplul dezvoltării unor adenovirusuri asociate (AAV), potențial periculoase, dar și benefice în cadrul terapiei genice. De aceea, versiunea nelimitată va fi deschisă pentru cercetători în biologie care vor fi selecționați, a precizat compania.

Potrivit reprezentanților săi, majoritatea solicitărilor ce vizează securitatea cibernetică și biologia primesc un răspuns de la un model inferior, Opus 4.8, devenit public la sfârșitul lunii mai.

Anthropic prezintă modelul Fable 5 ca pe o versiune securizată a gamei Mythos, care, fără măsuri de siguranță, nu ar putea fi deschisă pentru public. Acest cadru se bazează pe filtre automatizate care analizează solicitările în timp real și le blochează pe cele sensibile.

Anthropic afirmă că a însărcinat experți externi să încerce să contracareze acele filtre – o procedură de simulare a atacurilor, denumită ‘red teaming’ -, oferind recompense celor care reușeau acest lucru.

Potrivit companiei americane, niciunul – din 1.000 de ore de testare – nu a reușit ‘o eludare universală’, adică o deblocare completă a modelului. Însă ‘este probabil imposibil să se împiedice complet eludările universale’, recunoaște Anthropic, obiectivul său fiind acela de a face ca astfel de tentative să devină suficient de lente și de costisitoare pentru a le detecta înainte de o implementare pe scară largă.

Tot în numele securității, firma americană a anunțat că va păstra toate datele acestor modele de vârf timp de 30 de zile.

Tarif ridicat

Chestiunea securității, din care Anthropic a făcut unul dintre principalele sale argumente comerciale, a determinat acest start-up din San Francisco să intre într-o dispută inedită cu administrația Trump, din cauza refuzului ei de a ridica restricțiile privind supravegherea în masă și armele letale autonome.

După aceea, Pentagonul a reziliat contractele cu compania, ale cărei instrumente de inteligență artificială erau singurele ce beneficiau de o autorizație de apărare clasificată.

Lansarea modelului Fable 5 este însoțită de un tarif ridicat – până la 50 de dolari pentru un milion de ‘tokeni’, unitatea de măsură a solicitărilor și rezultatelor produse -, reprezentând dublul tarifului cerut pentru Opus 4.8.

O sesiune intensivă de programare poate consuma 1 milion de tokeni în doar câteva ore sau chiar într-un interval mai scurt de timp.

Anthropic și-a revizuit recent politica de tarifare pentru a ține cont de accelerarea agenților AI, care sporesc adeseori consumul de tokeni.

Însă compania trebuie încă să facă dovada rentabilității sale pe termen lung, afectată de costul ridicat al puterii de calcul care este necesară instrumentelor AI.

Anthropic tocmai a încheiat recent un acord cu Elon Musk pentru a utiliza unul dintre centrele sale de date contra sumei de 1,25 miliarde de dolari pe lună.

Lansările acestor produse intervin într-o perioadă marcată de o efervescență financiară în jurul inteligenței artificiale.

Anthropic, la fel ca OpenAI, a anunțat în iunie că și-a depus dosarul de listare la bursă.

Cele două companii încearcă să se poziționeze astfel pe piață cu doar câteva zile înaintea unei listări record pentru SpaceX, gigantul spațial al lui Elon Musk, care integrează și un laborator propriu de inteligență artificială, denumit xAI.