Update articol:

OPEC înrăutăţeşte din nou estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026

OPEC
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 la 970.000 barili pe zi (bpd), a doua înrăutăţire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu şi a închiderii Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Grupul continuă să se aştepte la un impact mai mic asupra consumului, după izbucnirea conflictului, decât Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei din SUA (EIA) şi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA). OPEC previzionează că spre finalul anului consumul se va redresa şi a revizuit în creştere prognozele pentru 2027.

În mai, OPEC se aştepta ca cererea de petrol pe plan mondial să crească cu 1,17 milioane barili pe zi anul acesta. Pentru 2027, OPEC previzionează o creştere a cererii cu 1,73 milioane bpd, un avans de 190.000 bpd faţă de precedenta prognoză.

“Performanţa economiei globale în primul semestru din 2026 a rămas rezilientă, în pofida tensiunilor geopolitice”, se arată în raportul lunar al OPEC publicat joi.

Atât EIA cât şi IEA se aşteaptă la un declin al cererii globale de petrol în 2026, în urma efectelor războiului.

OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) a convenit să reia majorarea producţiei din aprilie, dar închiderea Strâmtorii Ormuz a făcut imposibilă creşterea producţiei, care a scăzut în mai.

Luna trecută, producţia medie de ţiţei a OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) s-a situat la 33,13 milioane bpd, în scădere cu 190.000 bpd faţă de aprilie. Cel mai sever declin a fost înregistrat în Iran. Datele din mai includ Emiratele Arabe Unite (EAU), care au ieşit din OPEC şi OPEC+ la 1 mai.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Reluare tranzactionare in 12.06.2026, ora 09:45: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizia ASF nr. 596/11.06.2026 – aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (11/06/2026)

Convocare AGAE 21(22).07.2026

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (11/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Decizie ASF nr. 596/11.06.2026 - aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO