Cum reînviem o economie distrusă de măsurile socialiste din perioada 2022–2026 (opinie Florin Cîţu)

Am ajuns aici singuri, implementând un model care a confundat statul cu economia. Partea bună este că ieșirea din acest dezastru se cunoaște. Ne trebuie doar oameni cu viziune și care să pună sectorul privat deasupra statului.

Economia României nu a distrus-o soarta și nici străinii, pandemia sau vreun război. A distrus-o o idee foarte proastă: că statul produce bogăție.

Deirdre McCloskey și-a petrecut o viață demonstrând contrariul. Lumea modernă nu s-a îmbogățit din capital, din instituții sau din resurse, ci din idei. Bogăția se zidește, spune ea, „idee peste idee”, idea on idea. Iar dacă o idee bună poate ridica o economie, una proastă o poate dărâma la fel de bine. România de azi e dovada că o idee proastă te îngroapă.

În trimestrul I 2026, economia României s-a contractat cu 1,2% față de anul anterior. Doar din cauza unei alegeri de politică economică: măsurile greșite din 2025, aplicate peste un model construit cărămidă cu cărămidă între 2022 și 2024, care erodase deja potențialul economiei.

Avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și un deficit care „scade” pe hârtie — de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025 — dar care, citit pe bază de angajamente, rămâne pe la 9–10%. Peste toate, stagflație: producție în scădere și prețuri în creștere în același timp, lucrul cel mai greu de tratat din câte există în economie. Nimic din astea nu vine din afară. E ce am produs noi înșine.

• Anatomia distrugerii

Statism, intervenționism, socialism — nu contează cum îi spuneți, esența e una singură: ideea că statul, nu producția, reprezintă motorul prosperității. De aici a curs fiecare măsură.

Salariile la stat au crescut concomitent cu creșteri de taxe pe capital, pe proprietate și, într-un final, și pe forța de muncă din sectorul privat. Salariul minim a crescut cu peste 30% în doi ani.

Au urmat intervențiile în economie: plafonările de prețuri, la energie și la alimente. Anularea semnalului de preț trimis producătorilor și consumatorilor.

Peste toate acestea, cu o economie care stagna de doi ani, au venit măsurile din vara lui 2025: TVA mărit, taxă pe cifra de afaceri, impozit pe dividende dublat, taxe speciale pe oricine făcea profit. Peste 120 de modificări ale Codului fiscal în patru ani. Niciun investitor mare nu investește când regulile se schimbă de la o lună la alta. Doar cei care știu să se „descurce” în țări aflate la frontiera universului investițional.

Iar în toată această perioadă, singurul instrument care putea să ajute puterea de cumpărare prin reducerea inflației, aprecierea monedei naționale, a fost oprit de BNR. Nu pe gratis, evident. Această stabilitate artificială a monedei naționale, care ascunde și dezvoltă dezechilibre în toată economia, ne costă anual câteva miliarde de euro. Bani aruncați pe fereastră ca să ascundem exact dezechilibrul pe care tot noi îl creăm.

Partea cea mai gravă: nu a fost opera unui singur partid. Modelul a fost îmbrățișat de toți, inclusiv de cei care își spun „de dreapta”. De exemplu, lovitura de grație a fost dată economiei de un guvern din care făceau parte trei partide care își spun de dreapta, cu un premier de aceeași orientare. Problema pentru noi este că toți au același reflex — împarți întâi, taxezi întâi, produci pe urmă. Sau niciodată.

•  De ce „soluția” de azi adâncește boala

Ajustarea care a început anul trecut și cu care se continuă cu încăpățânare este prociclică și face exact aceeași greșeală. Consolidezi prin taxe și prin înghețări temporare de salarii, cea mai proastă combinație cu putință într-o stagflație dar și ca semnal pentru viitor.

Datele INS pe T1 2026 explică tot: deflatorul impozitelor pe produs a sărit cu 17% într-un singur an. Majorările de TVA și de accize au împins prețurile în sus, în timp ce consumul gospodăriilor scădea cu 1,8%.

Înghețarea salariilor și pensiilor, doar o păcăleală contabilă. Merge pe termen scurt. Atât. Și cei care iau decizia, și cei cărora li se aplică, știu că este ceva temporar. Cheltuiala nu dispare; o macină inflația acum și o plătim mai târziu. Următorul guvern va fi presat să recupereze, iar deficitul „redus” azi sare în aer în 2027–2028.

Singurul lucru care chiar a crescut în trimestrul ăsta, investițiile, plus 4,7%. Aproape tot din fonduri europene. Problema este că de foarte multe ori aceste investiții pun accent pe cantitate, nu pe calitate. Doar în timp vom afla dacă au fost bani irosiți sau a meritat.

• Cum reînviem economia României

Nu suntem primii unde câteva guverne au pus statul mai presus de sectorul privat, iar rezultatul a fost îngroparea economiei. Există exemple. Există soluții. Doar că nu le vor plăcea celor care preferă intervenționismul libertății economice (libertăților în general). Ce e de făcut se știe din experiența altora.

1. Lăsați leul liber.În 2009, Polonia a fost singura țară din UE care a scăpat de recesiune. A lăsat zlotul să se deprecieze și și-a recâștigat competitivitatea. Periferia euro nu a făcut asta și a intrat în recesiune, cu datoria crescând tot mai mult. Noi suntem în situația Poloniei, cu moneda proprie, dar o gestionăm ca Grecia — care avea euro și nu putea să deprecieze. Un curs liber redă economiei competitivitatea pe care plafoanele și taxele au îngropat-o.
2. Tăiați statul, nu producătorul.Consolidarea care nu omoară economia se face pe partea de cheltuieli, nu pe taxe: reformezi aparatul de stat, nu pedepsești omul care muncește și firma care investește. Și prioritizezi investițiile. Alege doar pe cele care cresc potențialul economic. Altfel, aceste cheltuieli sunt doar o redistribuire, prin taxe mai mari, de la sectorul privat înapoi către firme agreate de guvern în sectorul privat și, mai târziu, în donații pentru campania electorală. Contează calitatea, nu cantitatea.
3. Refaceți credibilitatea.Poate cea mai mare provocare. De exemplu, inflația se învinge cel mai ieftin prin credibilitate, nu ținând dobânda la 6,5% la nesfârșit și sperând că la un moment dat efectul de bază cuplat cu o recesiune vor reduce inflația. Ce funcționează? O regulă fiscală pe mai mulți ani, obligatorie, care pune capăt circului celor 120 de modificări. Este inadmisibil să faci campanie pe predictibilitate și, în primele zile la guvernare, să crești TVA și alte taxe. În clipa în care lumea crede că regimul chiar s-a schimbat, prețurile se așază singure, repede și fără durere mare. Toate marile dezinflații pe termen lung din istorie așa s-au petrecut.
4. Eliberați oferta.Singura ieșire reală din capcana datoriei e creșterea economică. Dereglementare adevărată. O rată de ocupare de 63%, printre cele mai joase din Europa, arată foarte clar o suprareglementare a pieței forței de muncă. O piață subminată de tot felul de scheme care subvenționează nemunca și, bineînțeles, suprataxată. Există o rezervă uriașă aici, care poate chiar să dubleze potențialul de creștere economică dacă este folosită la maximum.

Energie multă și ieftină, dar alocată prost, pentru că o alocă statul, nu piața.

Fondurile europene trebuie cheltuite ca investiție, nu tratate ca pomană. Am negociat personal 29,2 miliarde în PNRR; renegocierea de după a pierdut aproape 8 (prezentat ca succes, evident). Și nici ce a rămas nu o să fie folosit 100%.

5. Onestitate.Pe cei vulnerabili îi protejezi țintit și la vedere, nu prin înghețări care doar mută factura (și o măresc) în viitor. Un deficit onest — poate mai mare azi pe hârtie, fiindcă încetăm să mințim, să amânăm plăți, să facem ajustări contabile între capitolele bugetare — plus un drum clar de scădere e premiat de piețe (agențiile mă interesează mai puțin — lente, prociclice și mult prea politizate). Cosmetizarea contabilă nu păcălește pe nimeni, cu atât mai puțin pe cei care ne împrumută banii.
6. O ancoră externă.Când ești o economie mică, aproape deschisă și la frontiera universului investițional, ai nevoie de o ancoră în fața fluxurilor de capital. Cadrul fiscal european este o astfel de ancoră. Mai ales dacă este eliminat elementul politic în evaluare, atât la Bruxelles, cât și la București. Nu avem nevoie de bani. Avem deja prea multe rezerve ținute degeaba la BNR — umflate și apărate prin sterilizare, cu un cost de câteva miliarde de euro pe an, fără să producă nimic. Ancora ne trebuie pentru credibilitatea pe care încă n-o producem singuri, nu pentru cash. Atunci când la București cei care au băgat economia în criză sunt promovați peste tot și prezentați drept profesioniști — deși, după cum se vede, nici măcar la locul lor de muncă nu s-au calificat — suntem condamnați să cumpărăm credibilitate de la Bruxelles sau de la Washington, prin acorduri cu instituții internaționale.

Alegerea e a noastră (prin cei care ne guvernează, din pacate)

Asta e tot. Simplu. O spun din 2022, în fiecare an. Alegerea este a noastră. Reducem statul, dereglementăm, lăsăm piețele libere, punem profesioniști în guvern, nu doar politicieni (cum ar fi un economist la finanțe?) — acum, ori ne ajustează piața. În 2025 am văzut primele semne că piața nu mai are răbdare cu România. După un an, economia este mai fragilă și mult mai vulnerabilă unei ajustări făcute de piață. Am mai văzut asta în 2010 și a fost urât.

Din această criză se iese cu ideea inversă celei care ne-a adus aici: bogăția o fac oamenii liberi, prețurile adevărate și munca, atunci când statul are bunul-simț să se dea la o parte. Restul e curaj politic.

Care, deocamdată, lipsește.