Controversatul domn Dan, primul co-președinte al României (opinie Mihnea Dumitru)

Constituția croiește din start funcția de președinte drept una de supraviețuire. Probabil era în mintea legiuitorilor de la acea vreme ca statul să-și păstreze un soi de „lame duck president”, doar în funcție, chiar dacă nu mai avea putere. Mulți ar spune că suntem deja acolo. Eu aș spune că greșesc, iar problemele prin care vom trece în următorii ani nu numai că ne vor reseta amintirea acestei veri, dar îl vor consacra pe bossulică drept un președinte competent.

• Cinci ani de singurătate

Președintele are mandat de cinci ani, care în contextul politicii românești înseamnă că va fi mai tot timpul în opoziție (toți ceilalți aleși au patru ani în funcție). O dată la douăzeci de ani cele două niveluri se suprapun, numai că asta s-a întâmplat cel mai recent în 2024, când… Știm bine că nu s-au mai suprapus. Este o incredibilă slăbiciune care ar trebui rezolvată, pentru că atunci când actori statali îți folosesc tocmai constituția împotriva ta, e nasol. Asta ar fi un proiect de țară, să definim ce înseamnă să fii cetățean român, să rezolvăm provocările sistemice ale statului și să asigurăm tranziția pașnică la putere, în ciuda presiunilor externe. Ultima dată ne-am cam făcut de râs în toată lumea.

Acum e normal să întrebăm în opoziția cui este președintele, pentru că nu e destul, așa cum vedem, să ceară un guvern pro-occidental. Dacă partidele așa-zise pro-occidentale nu se înțeleg sau îl refuză, iar președintele nu vrea să dea mandatul AUR, în opoziția cui este? Aici avem o problemă de ordin matematic, dar asta nu înseamnă că nu există soluție. Necesită doar o negociere din care toată lumea să iasă nemulțumită. Iar în cazul în care nu știți, atât PSD, cât și PNL promit pe șestache asigurări și funcții AUR, știind că partidul lui Simion urmează să vadă puterea la un moment dat.

Și că vorbim de trădări, ultima mini-criză, cea definită prin incredibilul eșec al săracului cabinet Veștea, a avut efecte pozitive pentru AUR, unde mulți îi cântau cântecul de retragere lui Simion. Îmi este neclar dacă a fost pus la locul lui de altă facțiune sau chiar și-a manifestat o neașteptată putere organizatorică, dar partidul a beneficiat de un șut puternic în tur, înainte. S-a construit un pol de putere acolo, iar AUR a dat un test de maturitate. Deci oricum este în creștere.

De cealaltă parte, PNL și PSD sunt implicate în lupte fratricide. Probabil și la USR e același lucru, dar la cât scandal e în mahalaua liberală, nu are nimeni timp să-i observe p-ăștilalți. La PSD măcar se face totul mai pe sub masă. Dar la PNL, domnul Bolojan, acest “apostol al asprimii și austerității”, trebuie să aleagă noua direcție a partidului său, după un puci nereușit. Oare se întorc la „PSD, dar pe albastru” sau îi mai crede cineva că sunt partidul serviciilor, după atâtea eșecuri? Poate construiește ceva nou, omorând încă o dată Brătienii? Săracii, cred că ar vrea să fie lăsați în pace, în special de domnul Bolojan. La cât s-au rostogolit în mormânt, captai energia și făceau cât un reactor de la Cernavodă.

În fine. Undeva, demn, Kelemen Hunor privește trist tot circul. Reacțiile sale publice din ultima perioadă reprezintă cel mai onest barometru al politicii actuale. Pe românește, omul simte că „n-are cu cine”.

• Anatomia unei victorii fără partid

Acum niște ani, problemele astea n-ar fi existat. Am păstrat bucuros un abonament la Chat GPT anul trecut pentru că nu era adus la zi și Nicușor Dan era încă primar, Ciolacu încă președintele PSD și candidat la Cotroceni, nici dracu nu-și aducea aminte de Călin Georgescu… Erau vremuri mai simple și mai bune. Cât erau ele de ficțiuni, este important de menționat că pentru Nicușor Dan, la un an de mandat, este perfect normal să fie în opoziția acestui haos.

Problema este doar parțial a lui. Omul a jucat politică într-un mod surprinzător de abil. A fost extrem de insistent pe linia societății civile. Și-a creat imaginea de “oengist” tipicar și încăpățânat. La prima victorie, a simțit oportunitatea și a urcat succesul USB la nivel național. S-a retras din partid atunci când USR și-a pierdut calea, în cretinismul cu definirea familiei (fără să-și menționeze preferința). A candidat cu succes la București și a folosit asta pentru lansarea în cursa la prezidențiale, atunci când a simțit o uriașă oportunitate. Era nevoie de un candidat care să fie tolerat de populația îmbătrânită și conservatoare, post-comunistă, sătulă de prea multe schimbări. Nu vorbim de euro-scepticism sau suveranism, pur și simplu de faptul că votantul român are peste 40 de ani și un sictir aparte în fața oricărei schimbări. Președintele dorit, după un an de scandal și „uite coaliția, nu e coaliția”, trebuia să aibă fața de om competent și să nu spună prostii prea progresiste. Calitatea de pro-european era secundară pentru oricine știa jocul. În contrast cu elucubrantul Călin Georgescu, așadar, pentru cei care-l prinseseră pe Nicolae, un Nicușor era ce trebuie.

Nu scriu aici un necrolog politic, dar recunosc că suntem într-o situație aparte. Una dintre probleme este că nu are partid. USR este încă firav ideologic și nu prinde tot timpul semnalele președintelui. Oricum toate partidele trec prin șocuri de paradigmă, ca să mă exprim frumos. Mai urât spus, se sparg pentru că sunt fiecare împărțite în cel puțin două facțiuni profund neprietenoase. Sursa vine din ordinea alegerilor din 2024, forțarea unor coaliții și în 2025. Zvonurile privind un „partid prezidențial” cel mai probabil vor viza alt președinte, nu pe Nicușor Dan.

În 2024, președintele și-a văzut oportunitatea și a jucat o carte, fiind susținut de partidele așa-zis pro-europene. Dar să ne înțelegem asupra unei realități: el nu plătește presa din fonduri de stat, nu are pe nimeni care să-i ia apărarea în mass-media sau să înțeleagă prin ce trece, ca șef de stat, într-o perioadă de criză.

Partidele refuză acum, după un an în care au jucat teatru, să mai stea împreună. Poate un președinte mai jucător ar putea să le convingă, dar agenda sa pare de afară, pentru partide, ca fiind alta. Pentru ele, domnia sa este cel puțin pasiv agresiv. Și Regele Ferdinand dădea mâna cu miniștrii săi doar cu două degete, maximum. Realitatea politică românească este una de multe ori neplăcută, iar omul mi se pare pur și simplu mai interesat de întărirea instituțiilor, de dialog instituțional și de reprezentare decentă în afară. Nu-l cunosc, dar bănuiesc că impune un ritm neînțeles de cei din jur și în niciun caz acceptat de clasa politică. Presiunea asta va continua.

• Profețiile unui critic

Chiar dacă îi sunt critic președintelui, am devenit simplu observator. Ce citiți aici reprezintă un set de opinii pur personale și m-am depărtat de politică după ce am văzut la primele alegeri prezidențiale. Undeva nu am mai găsit explicații pentru ele, după douăzeci de ani de analiză și consultanță. Sunt, însă, trei aspecte pe care le prevăd în viitor pentru Nicușor Dan, pe care l-am ignorat ca bucureștean și l-am votat ca român:

1.Este clar nevoie de o cumpănă la orice partid care cere schimbare, indiferent că vorbim de AUR sau de USR. Fiind vorba de România s-ar putea să fie zece, nu unul, dar de principiu nu te mai poți defini pozitiv în politica actuală fără un inamic, un nemesis, un „așa nu”. Nu cred că va fi vorba de vreun partid prezidențial, cât despre un nou mecanism de „terapie” pentru românii ultra-educați care se simt accidental cetățeni. Va avea aceeași soartă cu alte încercări de Albă ca Zăpada, pentru că nu înțeleg că acolo unde se termină București, Cluj sau Iași începe altă țară; mai important, nu au educația civică și politică necesară să înțeleagă și să accepte acea țară. Vor crește numărul de proteste și de nemulțumiți. De altfel, ca și partidele astea, președintele trebuie să-și aleagă un inamic ideologic și să-l toace (sărăcia, nevoile, lipsa de acces la ceva etc.). Măcar să ducă, dracului, România Educată la capăt și să printeze PDF-ul ăla.

2. Domnul președinte trebuie să înțeleagă contextul în care a fost votat și că așteptările electoratului său nu sunt complet sau neapărat compatibile cu orgoliul său. Există răbdare, dar nu putem aștepta la infinit să-și pună el lucrurile în ordine, la un an de mandat. Într-o realitate hâdă, nasoală, dar până la urmă obiectiv-corectă, Călin Georgescu ar câștiga primul tur, cu Nicușor Dan președinte în locul lui Klaus Iohannis. Or lumea l-a votat pe domnul Dan tocmai ca asta să nu se mai întâmple vreodată. Deja ar fi trebuit să vedem niște șefi de servicii numiți, un raport despre ingerințele Rusiei în România, un proces legislativ condus mai puțin de guvern și mai mult de Parlament etc. S-a pierdut enorm de multă bunăvoință în povestea procurorilor, în măsura în care problema acolo era una de comunicare. Din nou, Cotroceniul nu plătește presa din banii mei, doar partidele o fac, iar partidele sunt în opoziție acum. Toate. Va fi singur și încolțit și va trebui să continue să lupte. Nu ai voie să fii co-președinte cu nimeni. Aici sunt cel puțin două exemple post-decembriste de „așa-nu”.

3. Mandatul prelungit îi permite președintelui să ceară alegeri anticipate mâine. Practic nu pierde nimic. Era oricum în opoziție, ăștialalți oricum încercau să-l joace, poate singura lui dorință este să nu-l vadă pe Simion cu capul mai mare decât îl are acum. Dacă țineți minte cum îl lua pe primarul Nicușor Dan de ceafă, ca ultimul bătăuș prin Parlament, puteți înțelege de ce Nicușor Dan nu l-ar vrea p-ăla cu peste 40% din legislativ. Nu mai zic că pierde, tot din felul în care s-a vândut problema în Europa, suportul unui întreg continent. Nu putem aștepta să conducă Simion țara din opoziție.

Mihnea Dumitru este politolog și s-a întors în România în 2005. A acumulat 20 de ani de experiență în consultanță și analiză politică. Este prezent în societatea civilă, în mediul pedagogic și în mass-media. Doctor în științe politice al Universității din București, a fost distins cu premiul pentru excelență academică oferit de președintele Statelor Unite și a fost bursier al programului Global Leader of Tomorrow Award. Îl găsiți meșterind pe https://uzinadinnori.ro/.