”Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă alătur astăzi la Paris ceremoniilor Zilei Naţionale a Franţei, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron. În anul centenarului Tratatului de prietenie franco-român, reconfirmăm astfel Parteneriatul Strategic şi prietenia privilegiată dintre România şi Franţa, bazate pe o cooperare aprofundată la nivel politic, economic şi de securitate. Sunt bucuros şi mândru că militarii Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’ au participat, alături de camarazii lor francezi şi din numeroase alte ţări aliate şi partenere, la parada de pe Champs-Elysees. Este încă o dovadă a prieteniei româno-franceze şi a solidarităţii noastre aliate”, a scris şeful statului pe Facebook.
Franţa a sărbătorit marţi Ziua Naţională printr-o paradă la care a fost prezent şi preşedintele Nicuşor Dan.
Un detaşament de onoare al Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” a reprezentat România, anul acesta, la Parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Franceze.
Detaşamentul de onoare a fost comandat de maiorul Valentin Stan, locţiitorul comandantului Batalionului 2 Ceremoniale, Onoruri Militare şi Intervenţie din cadrul Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”.
Ultima participare a militarilor Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” la Parada militară organizată la Paris, cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei, a avut loc în anul 2022.
La rândul lor, militarii francezi au participat, în ultimii ani, la Parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României.