Update articol:

Fraţii Andrew şi Tristan Tate vor cere eliberarea pe cauţiune până pe 5 august

Fraţii Andrew şi Tristan Tate vor cere eliberarea pe cauţiune până pe 5 august
 - poza 1 Andrew Tate
Influencerii Andrew şi Tristan Tate vor încerca să obţină eliberarea lor dintr-o închisoare americană în contextul în care se confruntă cu eforturile guvernului britanic de a-i extrăda pentru a fi judecaţi pentru viol, agresiune şi facilitarea traficului de fiinţe umane pentru exploatare sexuală, le-au spus avocaţii celor doi jurnaliştilor luni, relatează Reuters, potrivit Agerpers.

Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, şi Tristan Tate, de 38 de ani, au fost arestaţi la Miami pe 18 iulie. Serviciul procuraturii coroanei britanice a anunţat pe 19 iulie că le-a adus noi acuzaţii celor doi fraţi în legătură cu infracţiuni prezumate care au implicat patru victime în perioada iulie 2010 şi august 2017.

Fraţii Tate, ambii foşti practicanţi de kickbox cu cetăţenie americană şi britanică, au negat că ar fi comis vreo ilegalitate. Ei sunt încarceraţi într-o închisoare federală din Miami în timp ce un judecător american evaluează cererea de extrădare britanică.

Arestările au marcat un nou capitol în problemele legale ale celor doi fraţi, care şi-au atras un mare număr de următori online promovându-şi vederile asupra masculinităţii şi bunăstării. Andrew Tate s-a descris anterior drept misogin.

Andrew şi Tristan Tate s-au confruntat deja cu acuzaţii de viol şi trafic de fiinţe umane în Regatul Unit în legătură trei victime, a precizat Serviciul procuraturii coroanei britanice. Un judecător britanic a emis mandate pentru arestarea lor în ianuarie 2024. Ei nu au compărut încă în faţa unui tribunal britanic pentru a răspunde acelor acuzaţii. Regatul Unit cere extrădarea fraţilor Tate pentru a răspunde ambelor serii de acuzaţii.

Procurorii de la biroul procurorului districtual din Miami au cerut în documente înaintate instanţei ca judecătorul Lauren Louis să-i menţină în detenţie pe cei doi fraţi, invocând faptul că există riscul de a fugi şi faptul că reprezintă un pericol pentru comunitate. Joseph McBride, un avocat al fraţilor Tate, a negat că fraţii prezintă un risc de fugă, observând faptul că au participat la audierile din instanţă în România, unde sunt cercetaţi din 2022 sub acuzaţia de trafic de persoane.

“Oamenii nevinovaţi nu fug de justiţie. Oamenii nevinovaţi se bazează pe justiţie pentru că aceasta îi reabilitează în cele din urmă”, le-a spus McBride jurnaliştilor în faţa tribunalului din Miami, după o întâlnire procedurală cu judecătoarea Louis.

Fraţii Tate vor depune o moţiune pentru eliberarea lor pe cauţiune până pe 5 august, iar o audiere în care aceasta va fi evaluată va avea loc pe 13 august, a declarat avocata apărării Jacqueline Perczek.

Procesul legal care va stabili dacă fraţii Tate pot fi extrădaţi ar putea dura luni de zile. Regatul Unit are termen până pe 16 septembrie să depună o cerere completă de extrădare la Departamentul de Stat, potrivit documentelor instanţei.

Judecătorul care judecă dosarul va trebui să decidă dacă Regatul Unit a furnizat suficiente dovezi pentru a se putea considera că fraţii Tate au comis infracţiunile de care sunt acuzaţi.

Apoi secretarul de stat american Marco Rubio este cel care va decide dacă cei doi vor fi extrădaţi, au precizat procurorii.

Rubio le-a spus jurnaliştilor pe 22 iulie că nu se aşteaptă să intervină în acest caz pentru moment. “Nu avem niciun rol de jucat în acest moment şi poate niciodată”, a afirmat el.