Update articol:

Polonezii vor putea primi despăgubiri pentru creşterea preţului energiei electrice

Jacek Sasin Jacek Sasin

Polonia ar putea rezerva în jur de trei miliarde zloţi (792 milioane dolari) în bugetul pe 2021, pentru a acorda despăgubiri gospodăriilor afectate de creşterea preţurilor la energie electrică în 2020, a declarat, marţi, ministrul polonez al Activelor Statului, Jacek Sasin, transmite Reuters.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei din Polonia (URE) a aprobat cererile companiilor energetice pentru a majora preţul energiei electrice livrate consumatorilor casnici cu aproximativ 10,5-13% pe lună în 2020, însă Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, a promis că va proteja gospodăriile de pe urma creşterii facturilor la electricitate.

“Avem anumite calcule care sunt mai degrabă de ordinul miliardelor … credem că vor fi în jur de 3 miliarde de zloti”, a spus Sasin în timpul unui interviu acordat postului TVN24.

Sasin a spus că gospodăriile vor putea depune cereri pentru acordarea de despăgubiri de la guvern pentru majorarea facturilor la energie începând cu sfârşitul acestui an.

“În cele din urmă, polonezii nu vor plăti mai mult pentru energie electrică, aşa că vom face ceea ce am promis”, a spus Jacek Sasin.

 În 2019, prețurile au fost plafonate datorită reducerii cotei de impozitare pe care consumatorii o plătesc la energie electrică și așa-numita taxă tranzitorie, o componentă a facturilor de energie electrică.

BVB | Știri BVB
VRANCART SA (VNC) (18/05/2026)

Informare status raport de audit financiar 2025

Digi Communications N.V. (DIGI) (18/05/2026)

Convocare AGA Anuala 29 iunie 2026

COMELF S.A. (CMF) (18/05/2026)

Convocare AGA O & E 29 Iunie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/05/2026)

Finalizarea achizitiei SERVE Ceptura SRL

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (18/05/2026)

Decizia CA cu privire la majorarea capitalului social al Companiei