Update articol:

SUA: Joe Biden va anunţa săptămâna viitoare numele candidatului democrat la funcţia de vicepreşedinte

SUA: Joe Biden va anunţa săptămâna viitoare numele candidatului democrat la funcţia de vicepreşedinte
 - poza 1 Sursa foto: Twitter

Candidatul democrat la preşedinţia americană Joe Biden a declarat marţi că va dezvălui numele mult aşteptatului partener şi candidat la funcţia de vicepreşedinte în prima săptămână a lunii august, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Voi face o alegere în prima săptămână a lunii august”, a anunţat Joe Biden în cadrul unei conferinţe de presă organizate în oraşul natal Wilmington din statul Delaware.”Şi vă promit că o să vă spun când o voi face”, a adăugat candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA.

Biden (77 de ani), câştigător în alegerile primare din cadrul Partidului Democrat, alegeri marcate de o diversitate fără precedent, a promis că va alege o femeie pentru funcţia de vice-preşedinte, alături de care va lupta în campania electorală pentru prezidenţiale împotriva lui Donald Trump (74 de ani). Dacă Biden va ieşi învingător în scrutinul din 3 noiembrie, aceasta ar putea deveni prima femeie vice-preşedinte al SUA.

Conform pronosticurilor, fosta rivală la alegerile primare şi singura senatoare afro-americană din Congres, Kamala Harris, pare să aibă cele mai mari şanse pentru a fi desemnată candidată la funcţia de vice-preşedinte, alături de Susan Rice, fosta consilieră pentru securitate naţională a preşedintelui Barack Obama.

În contextul mişcărilor de protest istorice împotriva violenţei poliţiştilor şi a rasismului, asupra lui Biden au crescut presiunile pentru a alege un partener afro-american. Există însă strategi care susţin că ar trebui să opteze pentru o femeie din Vestul Mijlociu al Statelor Unite (Midwest), ale cărui regiuni rurale şi industriale extinse au trecut de partea lui Donald Trump în 2016.

Mai sunt vehiculate şi alte nume: senatoarea Elizabeth Warren, Val Demings şi Karen Bass, două alese afro-americane din Camera Reprezentanţilor, precum şi Gretchen Whitmer (guvernator Michigan) şi Michelle Lujan Grisham (guvernator New Mexico).

BVB | Știri BVB
ROMCARBON SA (ROCE) (21/11/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

PREFAB SA (PREH) (21/11/2025)

Hotarari AGA E 20.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (20/11/2025)

Achizitia unui proiect BESS ready-to-build de 200 MW/400 MWh in Romania

CONPET SA (COTE) (20/11/2025)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014