Update articol:

Pfizer a încheiat un acord multianual referitor la fabricarea tratamentului remdesivir pentru Covid-19 al companiei Gilead Sciences

Pfizer a încheiat un acord multianual referitor la fabricarea tratamentului remdesivir pentru Covid-19 al companiei Gilead Sciences
 - poza 1 Sursa foto: stories.gilead.com

Grupul farmaceutic american Pfizer a anunţat vineri că a încheiat un acord multianual referitor la fabricarea tratamentului remdesivir pentru Covid-19 al companiei Gilead Sciences, care trebuie să crească livrările medicamentului antiviral, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Gilead intenţionează să producă până la sfârşitul acestui an o cantitate suficientă a acestui medicament pentru a trata peste 2 milioane de pacienţi bolnavi de Covid-19 şi a convenit ca până în sepembrie să trimită aproape integral stocurile de remdesivir în Statele Unite.

Personalul din spitale şi politicienii s-au plâns însă în legătură cu dificultăţile de a avea acces la acest medicament, care este doar unul din două care au demonstrat capacitatea de a ajuta pacienţii bolnavi de Covid-19 care sunt spitalizaţi.

Există totodată temeri că va fi un deficit de remdesivir în afara Statelor Unite.

Separat, compania britanică Hikma Pharmaceuticals a anunţat vineri că a început să fabrice remdesivir la fabrica sa din Portugalia.

Gilead a mai arătat că reţeaua sa de producţie pentru remdesivir a crescut la peste 40 de companii în America de Nord, Europa şi Asia.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (21/11/2025)

Hotarari AGA O 21 noiembrie 2025 (a doua convocare)

SIMTEL TEAM (SMTL) (21/11/2025)

Notificari detineri majore <20%

PROMATERIS S.A. (PPL) (21/11/2025)

Completare Convocare AGAE 11/12.12.2025

Sphera Franchise Group (SFG) (21/11/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014