Update articol:

Sibiu: Conducere militară la Direcţia de Sănătate Publică

Sibiu: Conducere militară la Direcţia de Sănătate Publică
 - poza 1

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu va avea, în premieră, o conducere militară, noul director general fiind numit medicul colonel Daniel Chelcea, director medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu, acesta declarând, pentru AGERPRES, că o să verifice personal situaţia din fiecare spital din judeţ după ce îşi va intra în atribuţii miercuri dimineaţa.

Potrivit colonelului Chelcea, şi funcţia de director adjunct de la DSP va fi ocupată tot de un militar.

“În primul rând o să fie o perioadă în care o să analizez resursele şi problemele şi greutăţile de acolo. Sper ca perioada asta să fie extrem de scurtă, cât de scurtă, în funcţie de ce găsesc. O să merg pe teren, o să văd spitalele, o să văd pe cine ne putem baza, ce putem să facem acolo. Ca şi măsuri, când o să am o imagine clară, atunci o să discutăm despre ea”, a precizat noul director DSP Sibiu, medicul colonel Daniel Chelcea.

Întrebat ce mesaj are pentru sibieni, noul director DSP a transmis: “Să poarte masca. Să avem răbdare că lucrurile vor trece”.

Medicul Gabriel Budescu a demisionat vineri din funcţia de director general al DSP Sibiu, iar director adjunct a fost medicul Adela Morar.

Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România în privinţa ratei de infectare, situată la 9 la mia de locuitori, iar în municipiul Sibiu, aflat în a doua zi de carantină, rata a crescut la 13,63 la mia de locuitori marţi.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/03/2026)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (20/03/2026)

Notificare Swiss Capital - rezultate oferta publica de cumparare actiuni LONGSHIELD INVESTMENT GROUP SA

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/03/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni INFINITY CAPITAL INVESTMENTS SA

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/03/2026)

Dobandire participatie in capital social Whyfibre UK