Update articol:

Anchetă în China asupra COVID-19: “Toate ipotezele rămân pe masă”, declară directorul OMS

Tedros Adhanom Ghebreyesus, covid, OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a afirmat vineri că “toate ipotezele rămân pe masă” în ceea ce priveşte originea pandemiei, după o misiune de o lună a unor experţi mandataţi de organizaţie în China, informează AFP, potrivit Agerpres.

În timpul conferinţei de presă pe care au susţinut-o luni la Wuhan la sfârşitul misiunii lor, experţii au părut să excludă ipoteza că virusul ar fi putut scăpa din institutul de virusologie al oraşului, după cum afirma administraţia Trump. În opinia lor, această ipoteză este “foarte improbabilă”.

“Unii s-au întrebat dacă anumite ipoteze (cu privire la originea pandemiei) au fost abandonate şi, după ce am discutat cu membrii echipei, eu vreau să confirm că toate ipotezele rămân pe masă”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul conferinţei sale de presă bi-săptămânale asupra pandemiei. “Acesta a fost un exerciţiu ştiinţific foarte important în circumstanţe foarte dificile”, a subliniat el.

Dr. Tedros şi-a exprimat speranţa că un raport preliminar va putea fi publicat săptămâna viitoare, iar raportul final “în următoarele săptămâni”.

Primele concluzii prezentate în timpul unei conferinţe de presă a experţilor în China au fost primite cel puţin cu prudenţă sau chiar cu scepticism, în special în SUA.

“În loc să sărim la nişte concluzii care pot fi motivate de orice exceptând ştiinţa, vrem să vedem unde ne duc datele, unde ne duce ştiinţa, şi concluziile noastre vor fi fondate pe aceasta”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price, care a adăugat cu toate acestea că SUA “susţin total această anchetă”.

Prezent la conferinţa de presă de la Geneva, Peter Embarek, care a condus echipa de cercetători proveniţi din ţări diferite şi specializaţi în discipline diferite, a estimat că ancheta “a înregistrat numeroase succese”. “Avem o mai bună înţelegere a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 2019” la Wuhan, a spus el, subliniind că aceasta “este doar începutul”.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie