Cea de-a doua ediţie a CyberSea Festival a fost lansată luni, reprezentanţi ai statului, decidenţi din mediul privat şi specialişti din linia întâi a industriei reunindu-se pentru a marca startul unui proiect care schimbă modul în care România îşi formează viitoarea generaţie de experţi în securitate digitală.
“Deficitul de personal din domeniul cybersecurity este o problemă acută la nivel naţional şi european. Soluţia propusă de organizatorii CyberSea – Women4Cyber România în colaborare cu DNSC şi ECCC – este scoaterea educaţiei tehnice din sălile de conferinţe corporatiste şi mutarea ei într-un mediu care răspunde cerinţelor tinerilor: un spaţiu de testare practică, deghizat sub forma unui festival de vară”, se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.
Astfel, între 28 şi 30 iulie 2026, ecosistemul de profil se mută la Diplomatic Mamaia. Sub tema de anul acesta, CyberLANTIS, festivalul propune o agendă împărţită strict în două registre.
Pe parcursul zilei, formatul este exclusiv de execuţie tehnică. Discursurile teoretice sunt înlocuite de hackathoane, demonstraţii live şi competiţii de tip Capture The Flag (CTF), rulate pe servere izolate de reţea (air-gapped). Tinerii aflaţi la început de drum lucrează direct pe scenarii de atac şi apărare, avându-i alături pe experţii care securizează infrastructurile critice ale ţării.
După ora 16:00, mediul tehnic face tranziţia către un festival în toată regula, cu concerte şi activări pe plajă. Obiectivul acestui format este, potrivit organizatorilor, de a elimina ierarhiile rigide: studenţii ajung să discute informal, pe plajă, exact cu aceiaşi lideri instituţionali şi giganţi din tech pentru care, în mod normal, ar aştepta luni de zile o întâlnire oficială.
“Prin a doua ediţie a CyberSea, continuăm ceea ce am început anul trecut: să aducem viitoarea generaţie de experţi direct la aceeaşi masă – sau, în cazul nostru, pe aceeaşi plajă – cu specialiştii din linia întâi. Este un mediu în care ierarhiile rigide dispar, iar testarea practică şi recrutarea se fac mult mai natural şi eficient”, a declarat Fraga Ţariuc, preşedinte şi fondator Women4Cyber România.
Potrivit sursei citate, importanţa strategică a acestui model de formare este validată de prezenţa unui bloc instituţional fără precedent pentru un eveniment de acest tip. CyberSea este organizat în parteneriat cu Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi ECCC, având susţinerea directă din partea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Centrului Naţional Cyberint, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, ICI Bucureşti şi a Universităţii Maritime din Constanţa.
Alături de acest efort instituţional, piaţa privată validează modelul atipic propus de CyberSea prin jucători majori precum CEC Bank, Palo Alto Networks, şi Alpha by ZENDRA, care investesc asumat în formarea viitoarei linii de apărare digitală a României.