Update articol:

A început restructurarea de la Ministerul Finanţelor: 202 posturi desfiinţate, preavizele vor fi date în această săptămână

ministerul finantelor publice mfp Sursa foto: Facebook

202 posturi din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor vor fi desfiinţate, potrivit surselor noastre, din 1917 posturi. 

Se taie toate posturile vacante, iar multe funcţii de conducere vor dispărea, ne-au mai spus sursele, adăugând:

“Săptămâna aceasta se vor da preavizele. Mulţi directori vor dispărea. Inclusiv directorul general al Trezoreriei, Valentin Mavrodin. Direcţia lui va fi împărţită în două.

Direcţia generală juridică, condusă de Ciprian Badea, a fost de asemenea împărţită în două: contencios administrativ şi legislaţie. El este încă în concediu creştere copil şi aşteptăm finalizarea dosarului din instanţă, în condiţiile în care Curtea de Apel București a suspendat reorganizarea Ministerului Finanţelor, respectiv decizia prin care a fost desființată Direcția Juridică, până la judecarea cauzei pe fond”.

Hotararea de Guvern 380 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, arata: “În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

1. La articolul 7, alineatul (3) va avea următorul cuprins:(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice este de 1.715, exclusiv demnitarii.

2. La articolul 10, alineatul (6) va avea următorul cuprins:(6) Ministrul finanțelor publice este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului.

3. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

Articolul II Aplicarea procedurilor legale privind reorganizarea Ministerului Finanțelor Publice se realizează în termen de maximum 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea dispozițiilor legale și a regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.”

În presă, au apărut acuzații la adresa Ministrului Finanțelor Florin Cîțu că ar fi desfiinţat Direcţia Generală Juridică din Ministerul pe care îl conduce, pentru a evita un proces în care este parte tatăl său. Terenul de 50 de hectare de lângă pârtia de schi Voineasa ar fi fost retrocedat familiei Cîţu. Retrocedarea este acum subiect de proces, iar statul român ar trebui să fie apărat chiar de ministerul condus de Ciţu, care ar trebui să se judece cu părinţii ministrului, potrivit Mediafax, care arată că ministrul a desfiinţat Direcţia Generală Juridică a Ministerului de Finanţe,  prin Hotărârea de Guvern nr. 380 din 2020, pentru a evita procesul.  

Consilierul lui Ludovic Orban, Virgil Guran, a precizat că i-a adus la cunoştinţă premierului acuzele la adresa ministrului Finanţelor, Florin Cîţu. 

„Da (am discutat cu Orban n.red.). Am verificat la cabinetul premierului, nu au ajuns aceste documente, probabil să fie pe circuit, poate e mai greoi. Deci premierul nu cunoaşte situaţia. Trebuie să se informeze. A fost reacţia normală, că va verifică să vadă ce se va întâmplă. Orice trebuie verificat, lămurit, dacă este real sau nu. Noi avem această politică foarte clară, să verificăm şi o să va prezentăm concluzia”, a declarat Virgil Guran, la Antena 3, potrivit mediafax.ro.

 

Acesta a adăugat că Direcţia Juridică încă există în cadrul Ministerului. „Am vorbit inclusiv cu domnul Cîţu azi. M-a spus că Direcţia Juridică există în continuare în minister. Că acel dosar cu tatul lui nu i-a parvenit lui, nu este adevărat că este reţinut de el”, a mai declarat Guran.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020