Update articol:

A murit omul de afaceri Gelu Tofan

Omul de afaceri Gelu Tofan, care a deținut Tofan Grup Internațional, firmă prin care a controlat ani buni piața de anvelope din România, a murit.

Anunţul a fost făcut de fiul său:

“Gelu Tofan (15 oct. 1960 – 22 oct. 2021)
Tata a fost diagnosticat cu cancer de pancreas în stadiul 4, cu metastaze la ficat, plămâni şi splină, în data de 26 august 2021. Inoperabil, cu şanse de reuşită a tratamentului convenţional cu citostatice spre zero. A considerat că nu merită chinul prelungit, nici el şi nici familia.
În martie-aprilie, făcuse o formă dură de Covid-19, însă nu a necesitat internare. S-a vindecat, iar de atunci, s-a plans de lipsa de putere, şi a început să scadă în greutate. În luna august, a făcut un set de analize de sânge, iar rezultatele analizelor hepatice au fost dezastruoase, în special GGT-ul – de peste 20 ori faţă de normal.
Era un anti-fumător convins, facea des sport, avea o dietă sănătoasă, nu consuma decât ocazional vin roşu, iar in familia noastră nu ştiu să fi avut cineva această boală. Pe de altă parte, avea insomnii de ani buni şi era foarte stresat.
A reuşit să îşi cunoască primii trei nepoţi, pe care îi iubea nespus, şi ştiu că şi-ar fi dorit să îi cunoască şi pe cei ce vor veni. Tata şi-a trăit ultimele săptămâni din viaţă în satul natal, Todireni, din judeţul Botoşani.
Ultimul său proiect a fost şi cel mai ambiţios din carieră – amenajarea râului Prut pentru navigaţie. Tata avea regretul că nu va mai apuca să îl vadă finalizat.
În anul 1999, Patriarhia Română i-a acordat tatălui meu ordinul “Crucea Patriarhală”, pentru construcţia unei biserici în judeţul Botoşani”.

Tofan Grup International a fost înființată în 1991 de omul de afaceri Gelu Tofan, fiind o companie axată pe comercializarea şi distribuţia anvelopelor.
Gelu Tofan a fost unul din primii milionari în dolari ai României post-decembriste. În 1995, întreprinderea Danubiana, producător de anvelope, a fost privatizată de Fondul Proprietății de Stat, actuala AVAS, iar Tofan Grup SA a  cumpărat pachetul majoritar de acțiuni.
În 2001, Tofan Grup a vândut către Michelin două fabrici de anvelope (Silvania Zalău și Victoria Florești) și Tofan Recap, care reșapa anvelope. Tranzacția a fost estimată la acea vreme la 100 milioane de dolari, potrivit Hotnews.
În 2008, Tribunalul Bucureşti a decis intrarea Danubiana SA în procedură de faliment. În 2009, Tofan Grup International a intrat in insolvență la propria cerere, iar Tribunalul București a admis începerea procedurii.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/12/2021)

Achizitie companie de proiect parc fotovoltaic

SOCIETATEA DE CONSTRUCTII NAPOCA SA (NAPO) (07/12/2021)

Cerere de deschidere a procedurii insolventei

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (07/12/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (07/12/2021)

Finalizare Plan de plata pe baza de actiuni

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (07/12/2021)

Tarife reglementate aplicabile de la 01 ianuarie 2022