Update articol:

A murit Stella Rimington, prima femeie şefă a contraspionajului britanic MI5

A murit Stella Rimington, prima femeie şefă a contraspionajului britanic MI5
 - poza 1 Stella Rimington/ Sursa foto: mi5.gov.uk

Stella Rimington, prima femeie care a condus serviciul britanic de securitate şi contraspionaj cunoscut ca MI5, a decedat la vârsta de 90 de ani, informează Reuters luni, potrivit Agerpres.

Ea s-a înrolat în serviciul respectiv în 1969 şi a ajuns la conducerea lui în 1992, rămânând în funcţie până în 1996. A fost prima persoană de la vârful MI5 căreia i s-a dezvăluit public identitatea, iar ulterior şi-a publicat memoriile intitulate ‘Secret deschis’ despre carieră şi organizaţie.

Mai târziu, a scris mai multe romane de spionaj şi se crede că a inspirat-o pe actriţa Judi Dench în rolul M, de şefă a spionilor britanici în mai multe filme din seria James Bond.

Rimington a primit în 1996 unul din cele mai înalte onoruri de stat din Regatul Unit, fiind înnobilată ca damă.

“A murit înconjurată de familia iubită şi de câini şi s-a ţinut cu hotărâre de viaţa pe care a iubit-o până la ultima suflare”, arată un comunicat al familiei publicat în presa locală.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026