Activele nete ale celor 224 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna ianuarie cu 2,9%, până la nivelul de 45,7mld RON (9,4 mld euro), potrivit unui comunicat transmis de Asociația Administratorilor de Fonduri. Intrările nete ale lunii au totalizat 621 mil RON (127,5 mil EUR).
Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 9% și 12,8%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 27,3% și 44,2% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna ianuarie 2018).
Activele nete ale celor 83 de fonduri deschise locale au crescut în luna ianuarie cu 3,8%, până la 23 mld RON (4,72 mld euro), iar de la începutul anului au crescut cu 3,8%.
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna ianuarie intrări nete de 584,1 mil RON (120 mil €), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (321,2 mil RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (169,4 mil RON), cele de acțiuni (47,2 mil RON),cele diversificate (43,8 mil RON) și cele de randament absolut (2,5 mil RON).
Activele nete exprimate în lei ale celor 108 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna ianuarie cu 4,8% față de luna precedenta, până la 1 mld RON (0,21 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 4,8%.
Activele nete ale celor 33 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 1,9% în luna ianuarie, până la 21,7 mld RON (4,45mld euro), și au crescut cu 1,9% de la începutul anului; fondurile închise locale au avut ieșiri nete de 13,7 mil RON (2,8 mil euro) în luna raportată.