Update articol:

ACI ROMÂNIA – Asociația Piețelor Financiare și ENVISIA – Boards of Elite anunță un parteneriat în scopul promovării educației financiare specializate pe teme din domeniul piețelor financiare

ACI ROMÂNIA – Asociația Piețelor Financiare și ENVISIA – Boards of Elite au plăcerea să anunțe semnarea unui parteneriat în scopul promovării educației financiare specializate pe teme din domeniul piețelor financiare, potrivit unui comunicat.

ASOCIAȚIA PIEȚELOR FINANCIARE (ACI ROMÂNIA) este organizația profesionistilor cu atribuții de tranzacționare și distribuție de instrumente financiare, având drept obiectiv promovarea acestei profesiuni și a piețelor financiare locale, la un nivel ridicat de competență și de standarde etice.

ACI ROMÂNIA este afiliata A.C.I. –– The Financial Markets Association, funcționând după standardele acestei organizații internaționale înființate în 1955, cu peste 9000 de membri din 63 de țări.

ENVISIA – Boards of Elite – lansată în septembrie 2018, este prima școală de afaceri din România dedicată membrilor consiliilor de administrație, executivilor de top (CEO, CFO, COO, CIO, CRO, etc.), precum și specialiștilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziții. ENVISIA oferă programe acreditate si cursuri pentru dezvoltarea competențelor și abilităților de conducere, servicii de mentoring și evaluare. O premieră europeană o reprezintă lansarea Programului Master of Arts in Board Practice and Directorship, în parteneriat cu Henley Businees School din Marea Britanie (școală de business de top cu triplă acreditare, în Europa și SUA: AMBA, EQUIS, AACSB, clasată recent de Financial Times în top 25 școli de business din lume pentru executive education). ENVISIA este partener educațional al unor prestigioase asociații profesionale: CISI – Chartered Institute for Securities and Investment UK, AAFBR – Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România, ARIR – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România, ATR – Asociația Trezorierilor din România, etc. Principalul obiectiv al ENVISIA îl reprezintă evoluția profesională și personală a elitelor, pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri care să genereze progres economic și social pe termen lung.    

LUMINIȚA RUNCAN – Președinte ACI ROMÂNIA declară: “Unul dintre obiectivele principale ale asociatiei noastre îl reprezintă dezvoltarea profesională continuă a membrilor noștri și a tuturor specialiștilor care activează în cadrul piețelor financiare, coroborat cu ritmul evoluțiilor pe piețele valutare și monetare, în scopul instituirii unei conduite adecvate și a celor mai bune practici de înalt profesionalism pentru participanții pe aceste piețe. Domeniul în care activăm este unul cu evoluții și provocări constante. Parteneriatul educațional cu ENVISIA are scopul de a contribui la formarea specialiștilor în domeniul piețelor financiare prin implicarea directă a membrilor noștri, în calitate de lectori la programele dezvoltate în cadrul parteneriatului, capitalizând pe expertiza tehnică a acestora, prin abordări atât teoretice cât și practice, exemple și discutii pe teme de interes.”

Gabriela Hârțescu – Decan & COO, ENVISIA – Boards of Elite declară: “Dezvoltarea unor programe ultra-specializate pentru elita profesioniștilor care activează pe piețele financiare este unul dintre proiectele educaționale importante dezvoltate de ENVISIA. Pe de o parte, avem în vedere identificarea unor experți internaționali de top pe care să-i aducem în România cu tematici și cursuri unicat, iar pe de altă parte, să construim cu susținerea asociațiilor profesionale relevante un pachet de cursuri cu aplicabilitate și soluții în activitatea practică, care să conducă la o mai bună conlucrare între industria serviciilor financiare și mediul de afaceri. Pentru Europa Centrală și de Est, ENVISIA reprezintă o platformă de dezvoltare profesională și personală a elitelor, beneficiind de parteneriate cu asociații profesionale importante din țară și din străinătate.“

Detalii despre cele două entități sunt disponibile la următoarele adrese web: https://www.aci-romania.ro/ și https://envisia.eu/.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (19/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 12 - 16.10.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (19/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (19/10/2020)

Notificare rascumparare actiuni proprii 12 - 16 octombrie 2020

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (19/10/2020)

Numirea domnului Valentin Nae in functia de Director al Sucursalei CNE Cernavoda