Update articol:

Acționarii Petrom au aprobat distribuirea de dividende record, de 1,9 miliarde de lei, și declanșarea majorării capitalului social cu valoarea terenurilor statului

Acționarii Petrom au aprobat, azi, distribuirea de dividende record, de 1,9 miliarde de lei, pentru anul financiar 2021, și declanșarea majorării capitalului social  cu valoarea terenurilor pentru care s-au obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate, conform unui comunicat.

De asemenea, au fost aprobate investiții de până la 4,4 miliarde lei pentru anul 2022, cu 55% mai ridicate decât în 2021.

În cadrul AGOA a fost aprobat bugetul OMV Petrom S.A. pentru anul în curs si distribuirea de dividende aferente anului financiar 2021.

„Avem un angajament ferm de a genera valoare față de toate părțile interesate, inclusiv față de statul român. Totodată, intensificăm investițiile, care sunt estimate să crească cu circa 55% în 2022, până la 4,4 miliarde lei. Aproape un sfert din acest buget reprezintă sume contingente planificate având în vedere eventualitatea accelerării proiectelor de generare de energie verde”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Valoarea totală brută a dividendelor de distribuit se ridică la 1,9 miliarde de lei. Aproximativ 400 milioane de lei vor fi distribuite către statul român, care deține, prin Ministerul Energiei, 20,6% din capitalul social al OMV Petrom S.A.

În cadrul AGEA a fost aprobată declanșarea operațiunii de majorare a capitalului social al OMV Petrom prin aportul în natură al statului român, ca urmare a actualizării valorii terenurilor, pentru care societatea a obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a peste 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.
Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (29/06/2022)

Decontarea si plata tranzactiilor aferente ofertei publice de cumparare

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/06/2022)

Convocare AGAO la data de 01/02.08.2022