Update articol:

Acţiunile UiPath cresc în debutul pe Bursa de la New York, evaluând compania la peste 33 miliarde de dolari

UiPath, primul unicorn românesc, ar putea fi evaluat la peste 33 miliarde de dolari în debutul de miercuri pe Bursa de pe Wall Street, pe fondul sporirii apetitului investitorilor pentru acţiunile în creştere rapidă din domeniul tehnologiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La ora 10:51 ET, după deschiderea Bursei de la New York, acţiunile se tranzacţionau între 62 şi 64 dolari, în creştere cu 14% faţă de intervalul de preţ vizat cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO). Producătorul de software a reuşit să vândă 23,89 milioane acţiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune, şi a strâns 1,34 miliarde de dolari.

Acţiunile UiPath sunt tranzacţionate la New York Stock Exchange (NYSE) sub simbolul “PATH”.

UiPath, companie care numără printre acţionari nume precum Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia, utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.

Înfiinţată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari. Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari.

În prezent, UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienţi ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (11/10/2024)

Perioada inchisa de tranzactionare 13.10.2024 - 12.11.2024

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (11/10/2024)

Convocare AGA O & E 14/15.11.2024

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/10/2024)

Raport lunar (Factsheet) septembrie 2024

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/10/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014