Update articol:

ACUE: Racordarea gratuită la gaze va duce la o creştere importantă a facturii tuturor consumatorilor

Noul regulament ANRE privind racordarea gratuită a clienţilor la reţeaua de gaze va avea un impact important asupra facturii tuturor consumatorilor, va duce la un dezechilibru major în planurile de investiţii ale companiilor şi va crea în piaţă o serie de probleme care trebuie clarificate, au declarat, reprezentanţii Federaţiei Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat un regulament care prevede că racordarea noilor clienţi la reţelele de gaze să fie suportată de operatorii de distribuţie, urmând ca aceştia să-şi recupereze costurile prin tarifele plătite de toţi consumatorii, potrivit Agerpres.

“Adoptarea noului regulament de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale atât pentru consumatorii non-casnici, cât şi pentru cei casnici va genera pentru operatorii de distribuţie o serie de probleme importante care trebuie clarificate şi soluţionate pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului şi a se ajunge la finalitatea dorită”, spun reprezentanţii ACUE.

Potrivit acestora, este foarte probabil ca operatorii de distribuţie a gazelor să se confrunte cu un număr foarte mare de cereri din partea consumatorilor în perioada următoare, ceea ce este de natură să genereze întârzieri pentru întreg procesul de racordare.

“În acest moment, distribuitorii nu au capacitatea tehnică de a gestiona o creştere exponenţială a solicitărilor de racordare fiind necesară o perioadă de aliniere la noile cerinţe legale”, susţin companiile.

În plus, capacitatea firmelor autorizate ANRE care pot executa lucrări de racordare în sectorul gazelor naturale este limitată, pe de o parte de insuficienţa forţei de muncă calificată şi autorizată şi de capabilitatea tehnică, iar pe de altă parte de lipsa expertizei necesare pentru realizarea unor lucrări cu grad ridicat de complexitate.

Potrivit ACUE, este important de precizat că toate lucrările din domeniul gazelor naturale trebuie să respecte o serie de standarde calitative pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor, pentru desfăşurarea activităţilor agenţilor economici şi pentru eliminarea riscului potenţial de apariţie a incidentelor/accidentelor ce pot afecta viaţa sau bunurile persoanelor.

“Capacitatea celorlalţi deţinători de utilităţi şi a altor organisme abilitate pentru emiterea certificatelor de urbanism, a avizelor şi acordurilor/autorizaţiilor precum şi a autorizaţiilor de construire sunt limitate, operatorii de distribuţie neavând control asupra termenelor de eliberare, ceea ce estimăm că va genera riscuri în legătură cu respectarea termenelor impuse prin Regulament”, se mai arată în răspuns.

Legea nr. 155/2020, în aplicarea căreia ANRE a elaborat acest regulament, a eliminat, contrar prevederilor directivelor europene, principiul eficienţei economice (rentabilitatea financiară a investiţiei) pentru realizarea extinderii reţelelor de distribuţie a gazelor naturale.

“Astfel, această Lege stipulează că recuperarea costurilor privind racordarea solicitanţilor (potenţiali clienţi casnici/non casnici) se realizează prin tarifele de distribuţie, conform reglementărilor ANRE. Precizăm că nu a fost făcut niciun studiu de impact înainte de a fi introduse aceste modificări legislative, care vor avea efecte importante, atât pentru consumatorii de gaze naturale care vor resimţi impactul în facturi, cât şi pentru operatorii de distribuţie, care nu pot finanţa aceste bugete de investiţii în plus faţă de cele prevăzute pentru exploatarea în siguranţă a reţelei”, au subliniat reprezentanţii societăţilor energetice.

Totodată, racordarea viitorilor clienţi la reţeaua de gaze presupune şi alte costuri legate de proiectarea şi execuţia instalaţiei interioare de gaze şi de achiziţia centralei termice astfel încât consumatorii respectivi să poată utiliza efectiv reţeaua. Iar aceste costuri pentru realizarea instalaţiei interioare şi achiziţia centralei revin consumatorului şi nu sunt neglijabile (aproximativ 3.000 de euro). De aceea analiza cost-beneficiu este esenţială pentru a nu realiza investiţii ineficiente în extinderea reţelei plătite de toţi consumatorii prin tariful de distribuţie.

În acest context, o creştere exponenţială a numărului cererilor de racordare soluţionate va conduce la o majorare a investiţiilor care trebuie recunoscute în tariful de distribuţie şi, pe cale de consecinţă, efectul se va regăsi în creşterea valorii facturilor plătite de actualii clienţi racordaţi la sistem.

Astfel, prin efectul Legii, se creează o discriminare între clienţii noi conectaţi şi cei care au fost deja racordaţi la reţea şi au achitat tarifele de racordare stabilite de ANRE, precum şi, acolo unde a fost cazul, contravaloarea lucrărilor pentru realizarea obiectivelor necesare în vederea racordării la reţea.

Modificările legislative nu precizează care este perioada de recuperare a acestor investiţii, astfel încât operatorii de distribuţie să poată menţine tarifele la un nivel suportabil pentru consumatori şi nici să nu aibă dificultăţi financiare ce pot uşor escalada către insolvenţă/faliment. În acest context este important de amintit că există 36 operatori mici de distribuţie şi furnizare de gaze naturale care nu au capabilitatea financiară să suporte aceste investiţii, susţine Federaţia.

“Estimăm că această creştere exponenţială a cererilor de racordare va crea un dezechilibru major în planurile de investiţii ale tuturor operatorilor de distribuţie a gazelor naturale. Precizăm că actualele sisteme de distribuţie necesită şi investiţii pentru realizarea lucrărilor de modernizare şi de reabilitare absolut necesare funcţionării în condiţii de siguranţă şi eficienţă, iar ritmul de realizare a acestor investiţii este în strânsă corelare cu nivelul de suportabilitate a facturilor trimise clienţilor existenţi”, se arată în punctul de vedere al ACUE.

Toate aceste aspecte, generate de impactul investiţiilor viitoare, sunt cu atât mai îngrijorătoare deoarece, deşi piaţa de gaze naturale s-a liberalizat complet de la 1 iulie 2020, încă nu au fost identificaţi nici până la această dată consumatorii vulnerabili de energie care să beneficieze de o schemă eficientă de sprijin pentru plata facturilor la utilităţi, amintesc reprezentanţii companiilor.

“În completarea celor enumerate trebuie ţinut cont şi de faptul că toate cererile de racordare ce au fost depuse în cursul acestui an şi se află în execuţie trebuie finalizate în perioada imediat următoare în conformitate cu reglementările aplicabile la data când s-au încheiat contractele de racordare, aspect ce pune o presiune suplimentară pe activitatea distribuitorilor de gaze naturale”, a adăugat ACUE.

Dezvoltarea sistemelor de distribuţie a gazelor din România şi racordarea unui număr cât mai mare de consumatori este o dorinţă împărtăşită de operatorii de distribuţie, membri ai Federaţiei ACUE, iar acest lucru se întâmplă şi în prezent, anual fiind racordaţi zeci de mii de noi consumatori. Pentru ca acest proces să se desfăşoare fără sincope şi fără a pune o presiune enormă asupra celor implicaţi direct este necesar să fie avute în vedere absolut toate aspectele, pornind de la capacitatea reală a operatorilor de a derula la timp toate operaţiunile specifice şi ajungând la implicaţiile asupra consumatorului final, mai arată ACUE.

BVBStiri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19-23 Octombrie 2020

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (26/10/2020)

Tranzactie cu actiuni DOOSAN IMGB S.A.

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Inregistrari majorare capital si schimbare administrator - Equatorial Gaming

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Convocare AGAO 27.11.2020