Update articol:

Adidas a demarat procesul de vânzare a mărcii Reebok

directorul general de la Adidas, Kasper Rorsted. Sursa foto: adidas-group.com

Producătorul german de echipamente sportive Adidas AG a anunţat marţi că a decis să vândă brandul Reebok, la 15 ani după ce a cumpărat producătorul american de articole sportive, pentru a putea concura mai bine cu rivalul Nike Inc., transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Adidas a precizat că a demarat un proces oficial de separare de Reebok, în cadrul unei strategii pe cinci ani care va fi prezentată în data de 10 martie, când vor fi date publicităţi şi rezultatele companiei pe 2020. O sursă din mediul bancar a estimat că brandul Reebok ar putea fi evaluat la aproximativ un miliard de euro.

“Reebok şi Adidas vor putea să îşi realizeze mai bine potenţialul de creştere independente una de alta”, a declarat directorul general de la Adidas, Kasper Rorsted.

Adidas a preluat Reebok în 2006, cu 3,8 miliarde de dolari, însă performanţele slabe ale acestei mărci au determinat investitorii să ceară în repetate rânduri grupului german să vândă marca Reebok. În trimestrul al treilea al anului trecut, vânzările Reebok au scăzut cu 7% până la 403 milioane de euro, după o cădere de 44% în trimestrul al doilea.

Printre opţiunile Adidas se numără transformarea Reebok într-o companie independentă sau vânzarea mărcii către un fond de private equity, către un alt mare retailer de articole sportive sau către un jucător care deţine mai multe mărci cum este VF Corp, care deţine mărcile Timberland şi North Face.

BVBStiri BVB

UCM RESITA S.A. (UCM) (16/04/2021)

Completare Convocare AGAO 28 (29).04.2021 versiune limba engleza

Patria Bank Obligatiuni 2028 EUR (PBK28E) (16/04/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014