Administrația Prezidențială a desecretizat marți seara situația costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegațiilor conduse de președintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 și până în anul 2025. Anul cu cele mai mari cheltuieli a fost 2023, când s-a plătit pentru avioane mai mult de 36,4 milioane de lei. Cu un an mai înainte, Administraţia Prezidenţială a plătit 2,7 milioane de lei pentru avionul care i-a dus pe soţii Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a şi apoi în SUA.
Vezi aici document: situatie-costuri-zboruri-speciale-ap-2015-2025 (sursa News.ro)
Din documentul transmis AGERPRES reiese că cele 193 de zboruri dus – întors au costat în total peste 113.000.000 lei.
În 2015, președintele Klaus Iohannis a efectuat 25 de deplasări externe, valoarea totală pentru zborurile speciale ridicându-se la 6.606.090,90 lei. Cele mai multe deplasări au fost către Belgia.
Pentru anul 2016, valoarea totală a celor 20 de zboruri efectuate de fostul șef al statului s-a ridicat la 5.189.818,19 lei. Pe lângă Franţa şi Belgia, pe listă apar, între altele, două zboruri către Israel, dar şi Afganistan, SUA, Luxembourg.
În 2017, au fost efectuate 16 zboruri, în valoare de peste 5,6 milioane de lei. Pe lista ţărilor apar numeroase deplasări în Belgia, dar şi în Malta şi două deplasări în SUA.
În 2018, s-au făcut 17 deplasări, al căror cost s-a ridicat la 4,9 milioane de lei. Printre ţările vizitate – Belgia, SUA, Germania, Austria şi Marea Britanie.
În 2019, s-a zburat de 21 de ori în afara ţării, costul totală ridicându-se la peste 9,3 milioane de lei. Aproape 1,7 milioane de lei a costat un zbor către Japonia.
În 2020, Klas Iohannis a zburat în afara ţării de 9 ori. Pentru zboruri Administraţia Prezidenţială a plătit peste 3,1 milione lei. Pe lista ţărilor apare de mai multe ori Belgia, Republica Moldova, Israel şi Germania.
În 2021, Ioahnnis a avut 16 deplasări externe, pentru avioane plătindu-se peste 7 milioane de lei. Preşedintele a fost, între altele, în SUA, Egipt, Estonia, Slovenia şi Scoţia.
În 2022, s-a zburat în afara ţării de 20 de ori, iar costul a depăşit 13,7 milioane de lei. Preşedintele a fost din nou în Egipt, dar şi în Letonia, Grecia, Albania şi Olanda. Pentru participarea la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, urmată de deplasare în SUA, Administraţia Prezidenţială a plătit peste 2,7 milioane de lei.
În 2023, s-a zburat de 26 de ori, iar costul s-a ridicat la 36,4 milioane de lei. Este anul în care preşedintele a fost în Kenya, Tanzania, Cabo Verde, Senegal, Emiratele Arabe Unite de două ori, Brazilia, Chile şi Argentina, între altele. Pentru vizita în Japonia şi Singapore avionul a costat peste 7 milioane de lei, fiind cea mai mare sumă plătită pentru o singură deplasare.
În 2024, s-a zburat de 22 de ori, plătindu-se pentru avioane aproape 20,9 milioane de lei. Pe listă apar, între altele, Muntenegru, Coreea, Letonia, dar şi trei deplasări în SUA, fiecare dintre ele costînd peste 2 milioane de lei.
Iohannis a fost şi în 2025 în Belgia, plătindu-se pentru zbor peste 600.000 de lei.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat vineri că, în perioada următoare vor fi făcute publice toate datele de funcţionare ale instituţiei, inclusiv din anii trecuţi. El a făcut anunţul în contextul numeroaselor cereri vizând desecretizarea cheltuielilor fostul preşedinte Klaus Iohannis, criticat mai ales pentru costul deplasărilor cu avioane de lux.