Update articol:

Adnan Amin (World Energy Council), la FOREN: România și Europa Centrală și de Est, în centrul noii arhitecturi energetice; Tranziția energetică nu mai este doar despre decarbonizare

Adnan Amin (World Energy Council), la FOREN: România și Europa Centrală și de Est, în centrul noii arhitecturi energetice; Tranziția energetică nu mai este doar despre decarbonizare
 - poza 1

Tranziția energetică globală avansează într-un ritm fără precedent, însă securitatea energetică, competitivitatea economică și reziliența infrastructurii au devenit priorități la fel de importante ca decarbonizarea, a declarat Adnan Amin, președintele World Energy Council (WEC), la FOREN.

Potrivit acestuia, anul 2025 marchează un moment istoric pentru sectorul energetic mondial, energia curată reușind pentru prima dată să acopere integral creșterea cererii globale de electricitate.

„Tranziția energetică nu mai este un vis îndepărtat. În 2025, am atins un punct de referință istoric. Energia curată a acoperit pentru prima dată întreaga creștere a cererii globale de energie electrică. Energiile regenerabile au furnizat aproape 34% din energia electrică globală, iar investițiile globale în tranziție au ajuns la aproximativ 2,3 trilioane de dolari, aproape dublul investițiilor în combustibili fosili”, a afirmat Adnan Amin.

Președintele WEC a remarcat că ritmul transformării este spectaculos comparativ cu situația de acum 15 ani, când investițiile globale în energie regenerabilă se situau la aproximativ 100 de miliarde de dolari anual.

„Astăzi, la doar 15 ani distanță, vorbim despre investiții de 2,3 trilioane de dolari și despre aproape 700 de gigawați de noi capacități regenerabile instalați într-un singur an. Aceste rezultate demonstrează viteza extraordinară a progresului tehnologic, scăderea costurilor și implementarea la o scară fără precedent”, a spus Amin.

* Securitatea energetică revine în prim-plan

În opinia sa, contextul geopolitic actual schimbă însă fundamental agenda energetică globală.

„Decarbonizarea nu mai este singurul sau principalul motor. Securitatea energetică se află din nou în centrul politicii. Accesibilitatea a devenit o preocupare socială și politică definitorie. Competitivitatea industrială este o prioritate strategică, iar reziliența în fața șocurilor energetice recente are acum aceeași importanță ca eficiența”, a subliniat președintele World Energy Council.

El a făcut referire și la tensiunile din zona Strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.

„Întreruperea fluxurilor de energie prin Strâmtoarea Hormuz ne-a reamintit că securitatea energetică rămâne fundamentală. Astfel de șocuri se propagă rapid în lanțurile de aprovizionare, în industrie, în inflație, în investiții și în creșterea economică, în special pentru Europa”, a avertizat Amin.

* România și Europa Centrală și de Est, în centrul noii arhitecturi energetice

Adnan Amin a evidențiat rolul strategic al României și al regiunii Europei Centrale și de Est în viitoarea arhitectură energetică europeană.

„România ocupă un loc unic în istoria energetică a Europei. Lecția pe care am învățat-o de la România este foarte clară: tranzițiile de succes nu renunță la punctele forte ale trecutului, ci le valorifică pentru a construi viitorul. România înțelege bine acest lucru, iar această experiență este de neprețuit într-o perioadă de transformări profunde”, a declarat acesta.

Potrivit șefului WEC, regiunea se află la intersecția unor transformări majore, de la dezvoltarea energiei nucleare și a reactoarelor modulare mici până la exploatarea gazelor din Marea Neagră și extinderea capacităților regenerabile.

„Europa Centrală și de Est conectează centrele de producție și de consum, leagă Marea Neagră, Balcanii și Europa Centrală și joacă un rol esențial pentru obiectivele Europei de reziliență, diversificare și competitivitate. Observăm investiții importante în energie nucleară, în resursele de gaze din Marea Neagră, în energii regenerabile și în interconectări regionale consolidate”, a spus Amin.

* „Nicio țară nu își poate construi singură reziliența energetică”

Președintele World Energy Council a insistat asupra necesității cooperării regionale și internaționale într-un context global marcat de fragmentare geopolitică.

„Viitorul sistem energetic european va depinde din ce în ce mai mult de integrarea regională, de rețele modernizate și de flexibilitate transfrontalieră. În multe privințe, securitatea energetică a Europei va fi determinată nu doar de ceea ce produc țările, ci și de cât de eficient se conectează între ele. Nicio țară nu a reușit să-și construiască reziliența sau sisteme energetice integrate în izolare”, a afirmat Adnan Amin.

În concluzie, liderul WEC a pledat pentru cooperare internațională și pentru dezvoltarea unor sisteme energetice care să combine securitatea, accesibilitatea și sustenabilitatea.

„Sarcina noastră nu este doar să construim sistemul energetic de mâine. Este să menținem securitatea, accesibilitatea și fiabilitatea sistemului de astăzi, în timp ce construim ceea ce urmează. Acest lucru necesită investiții, inovație și viziune. Mai presus de toate, necesită cooperare”, a concluzionat președintele World Energy Council.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32