Update articol:
INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE

Adrian Volintiru, Romgaz: „Am găsit petrol la Caragele și analizăm soluții pentru exploatare”

*”Cantitatea pe care trebuie să o comerzializăm cu 68 lei/MWh este mai mare decât estimările noastre, pentru că alocările ANRE nu s-au făcut echilibrat între Romgaz și Petrom”

Romgaz (SNG) a găsit și petrol în zăcământul de la Caragele, în faza de explorare, și caută soluții pentru a-l valorifica, ne-a spus Adrian Volintiru, directorul general al companiei, în cadrul unui interviu. Totodată, domnia sa explicat de ce indicatorii bugetului pentru 2019 sunt sub cei preconizați inițial. Adrian Volintiru a mai precizat că Romgaz este în faza finală de selecție a unei firme de rating internațional.

***

Ați anunțat, inițial, că OUG 114 va aduce o scădere cu 25% a profitabilității și veniturilor Romgaz. Ce impact preconizați după modificarea OUG114?

Adrian Volintiru: Am bugetat pentru acest an un profit net de 899 milioane de lei, în scădere cu 34% faţă de cel realizat în 2018, având în vedere că, prin OUG 118/2018 şi OUG 19/2019, o cantitate semnificativă din producţia de gaze a companiei va fi vândută la preţ plafonat în acest an.

Se pare că am fost chiar prea optimisit, în ianuarie, pentru că, la momentul acela, nu aveam alocările de la ANRE. Acestea ne impactează mai mult decât ne-am imaginat. Dacă, inițial, credeam că se vor face echilibrat între Petrom și Romgaz, ele s-au făcut predilect către Romgaz și cantitatea pe care trebuie să o comercializăm cu 68 de lei/MWh este mult mai mare.

Unul dintre acționari, SIF Moldova, a spus că aveți un buget prea conservator. Cum îi mulțumiți pe acționari?

Adrian Volintiru: Căutăm surse alternative de venituri, să deschidem noi linii de business, deși nu știu cât de fezabil este pentru 2019. Este foarte greu să venim cu un alt buget, pentru că așa arată cifrele. Acestea sunt alocările obligatorii, legale.

La fel veți merge și următorii ani, conform OUG114…

Adrian Volintiru: Depinde de ANRE. Dacă legislația rămâne în vigoare, depinde de alocările pe care le vom primi. Atunci ne vom face socotelile.

Să nu uităm că, peste asta, mai este și obligația de înmagazinare și o sumedenie de alte obligații care impactează profitul.

Consilierul de stat Florin Ciocănelea v-a transmis că puteți deveni un jucător foarte important și pe piața comercială a gazelor. Ce demersuri aveți în acest sens?

Adrian Volintiru: Eu consider că Romgaz trebuia să devină demult un jucător foarte important pe piața gazelor și un jucător european de top. Noi acum încercăm să recuperăm timpul pierdut, prin toate programele ambițioase de investiții pe care le avem, programele de diversificare teritorială – încercările de a ieși pe alte spații, de a face colaborări care să mărească portofoliul Romgaz.

În condițiile OUG 114, care din proiectele pe care le-ați anunțat este mai avansat?

Adrian Volintiru: Avem două proiecte care sunt în linie dreaptă – centralele Iernut și Mintia nu pot fi puse în discuție. După aceea, încă analizăm oportunități în ceea ce privește prezența în offshore în Marea Neagră. Pe partea de petrochimie, așteptăm rezultatele studiului de fezabilitate.

Nu e la fel de bine ca anul trecut, din punct de vedere al asigurării surselor de investiții, dar faptul că Romgaz nu este îndatorată înseamnă foarte mult și este o fereastră de oportunitate.

Mai mult decât atât, suntem în faza finală de selecție a unei firme de rating internațional. În momentul când vom avea un rating potrivit, vom putea apela și la alte instrumente financiare, cum ar fi emisiunea de bonduri.

Ați merge mai degrabă pe obligațiuni decât pe un împrumut direct la bancă?

Adrian Volintiru: Depinde de costurile de finanțare. O altă posibilitate sunt colaborările cu terți, doritori să intre în combinații cu Romgaz, în anumite proiecte.

Discuțiile cu Socar au mai avansat?

Adrian Volintiru: Au avansat. În perioada 29 mai- 1 iunie, este un eveniment la Baku, unde vom fi prezenți și vom continua discuțiile. Primul proiect discutat este explorarea în Azerbaidjan. Chiar am ajuns în faza în care ni s-au oferit spre analiză anumite câmpuri.

Ministrul Anton Anton a anunțat că există o mică întârziere la centrala de la Iernut. Ați recuperat-o sau estimați că o recuperați?

Adrian Volintiru: În acest moment, estimăm că întârzierea este de două luni- două luni jumătate și încercăm să o reducem. Facem toate eforturile posibile să inaugurăm noua centrală în primul trimestru de anul viitor.

Ați găsit și petrol la Caragele?

Adrian Volintiru: Da, există și petrol în componența zăcământului.

Cum îl valorificați?

Adrian Volintiru: Deocamdată, ne interesăm de tehnologia aferentă, după care vom vedea dacă există zăcăminte numai de petrol, numai de gaze sau în combinație, iar în acest caz din urmă, care ar putea fi modalitățile de separare. Deocamdată nu vorbim despre exploatare. Petrolul a fost descoperit în faza de explorări. Avem timp să ne pregătim pentru următoarea fază.

Care este stadiul înființării companiei Romgaz-SAPE?

Adrian Volintiru: Am elaborat studii de fezabilitate. Urmează etapele de aprobări obligatorii conform legii – Adunarea Generală a Acționarilor, aprobarea unui buget și a modelului de business. 

Cum a fost întâlnirea cu investitorii de la New York?

Adrian Volintiru: Au încredere în compania Romgaz. Am discutat mult despre experiența de management, despre zona de investiții. Ne-au întrebat despre impactul OUG 114/2018 și OUG 19/2019 asupra rezultatelor companiei. Cred că sunt pozitivi din punctul acesta de vedere.