Update articol:

Adrian Volintiru, Romgaz: Discuțiile privind achiziția unei cote de participare de la ExxonMobil în perimetrul offshore Neptun Deep – “pe hold” până anul viitor

Discuțiile privind achiziția de către Romgaz (SNG) a unei cote de participare de la ExxonMobil în perimetrul offshore Neptun Deep au fost puse “pe hold” până anul viitor, potrivit lui Adrian Volintiru, CEO Romgaz.

Acesta a menționat că motivele sunt legate de pandemia de coronavirus, dar și de discuțiile privind modificarea legii offshore, cerută de operatori.

În decembrie 2019, Adrian Volintiru ne-a declarat că Romgaz (SNG) a accesat camera de date, în vederea intrării în proiectul Neptun Deep, privind exploatarea gazelor din Marea Neagră. Potrivit acestuia, în negociere, Romgaz intentiona sa acționeze în consorțiu cu OMV și cu un al treilea partener străin

ExxonMobil a încredințat procesul de găsire a unui cumpărător a participatiei in Neptun Deep către ScotiaBank.

ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.

Extracţia gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore, ceea ce ar fi o pierdere uriaşă pentru România, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă, în februarie.

Ea a amintit condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi luată decizia de dezvoltare a proiectului Neptun Deep.

“Stabilitate, o piaţă a gazelor liberalizată şi existenţa unei infrastructuri-cheie. OUG 1/2020 a fost un lucru foarte important pentru ca investitorii să vadă un progres spre reîntoarcerea la o piaţă liberalizată, aşa că acest lucru este binevenit. Şi avem nevoie de modificări ale Legii offshore. Înţelegem că va trece printr-un proces parlamentar, iar aceasta este următoarea etapă pe care o urmărim să o vedem. Resursele de gaze din Marea Neagră sunt foarte importante şi multe ţări ar invidia România pentru aceste resurse. Este vorba despre timp aici. Mereu am spus că, în ceea ce priveşte (dezvoltarea proiectului din – n. r.) Marea Neagră, se pune întrebarea ‘când?’, deoarece este o resursă descoperită şi evaluată şi stă la baza securităţii energetice a României”, a precizat Verchere.

Şefa OMV Petrom a subliniat că, fără modificarea Legii offshore, extracţia gazelor din Marea Neagră nu mai este o certitudine.

Subiectul gazelor din Marea Neagră este foarte important, este un subiect de țară, pentru care trebuie să existe consens politic, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și al Mediului de Afaceri, la finalul lui februarie, la Forumul Importanța Geostrategică și Economică a Mării Negre în actualul context european.  

Virgil Popescu a precizat: “Fără acest consens, nu se poate face nimic. Dacă Exxon dorește să părăsească acel consorțiu îmi doresc la Romgaz să intre în acest consorțiu, urmează negocieri în continuare, trebuie să vedem cum se finalizează”.

Potrivit lui Virgil Popescu, dacă se dorește modificarea Legii offshore, aceasta nu se poate face decât în Parlament, prin consens politic, unanim acceptată. “Guvernul nu va modifica Legea Offshore”, a mai spus Virgil Popescu.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025