Update articol:

Aegon vinde activele din România (Reuters)

Compania olandeză de asigurări Aegon a scos la vânzare afacerea sa din Europa de Est, inclusiv din România, în încercarea de a obţine numerar pentru a face faţă mai bine efectelor negative ale pandemiei de coronavirus (Covid-19) şi a-şi majora câştigurile pe pieţele sale de bază, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

În această tranzacţie, Aegon colaborează cu banca americană de investiţii JPMorgan şi a avut discuţii preliminare cu firme din industrie pentru vânzarea subsidiarei, care este orientată în special pe Ungaria, dar este de asemenea activă în Polonia, România şi Turcia, susţin sursele.

Acestea estimează că tranzacţia ar putea fi evaluată la aproximativ 650 milioane de euro (767,85 milioane de dolari) şi ar putea fi vândută ca parte a unui proces de licitaţie.

Companiile de asigurări NN Group (Olanda) şi KBC (Belgia) studiază depunerea unor oferte pentru aceste active, în timp ce grupul german Allianz şi-a exprimat de asemenea interesul, susţin sursele

Reprezentanţii Aegon, Allianz, NN Group şi KBC nu au comentat informaţia.

Aegon oferă asigurări de viaţă şi generale în Ungaria, unde este prezentă din 1992, când a achiziţionat fosta companie de asigurări de stat Állami Biztosító şi apoi a folosit divizia sa ca o platformă pentru noi achiziţii în Europa Centrală şi de Est.

Directorul general al Aegon, Lard Friese, anunţa în august că va urma o revizuire a operaţiunilor companiei pe unele din cele 20 de pieţe unde operează, ca parte a eforturilor de prezervare a capitalului.

În 2018, compania olandeză de asigurări a vândut operaţiunile sale din Cehia şi Slovacia către NN Group pentru 155 milioane de euro.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL