Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, a dezminţit miercuri, în faţa unei comisii a Congresului american, că a avut cunoştinţă despre comportamentul infracţional al lui Jeffrey Epstein, transmit AFP şi EFE, potrivit Agerpres.
”Vreau să mă exprim foarte clar: nu am asistat niciodată şi nu am avut niciun indiciu că Epstein ar avea o activitate infracţională continuă”, a declarat Gates în deschiderea audierii sale, potrivit website-ului său GatesNotes.
”Niciodată nu am făcut rău nimănui”, a dat el asigurări.
La finalul lui februarie, Bill Gates a declarat că legăturile sale cu Jeffrey Epstein au fost o ”enormă eroare”, admiţând în faţa membrilor fundaţiei sale că a întreţinut relaţii extraconjugale cu două rusoaice, dar negând orice implicare în acţiunile finanţistului, mort în detenţie în 2019 înainte de deschiderea procesului în care era acuzat de infracţiuni sexuale.
Potrivit lui Gates, relaţia sa cu Epstein a început în 2011, la trei ani după ce acesta din urmă pledase vinovat de incitare la prostituţie a unei minore. Un draft de e-mail al lui Jeffrey Epstein, publicat de Departamentul Justiţiei în masa de documente provenite din dosarul Epstein, evocă relaţii extraconjugale ale lui Bill Gates.
Menţionarea numelui unei persoane în dosarul Epstein nu implică a priori o faptă ilegală, însă aceste documente arată cel puţin legături între Jeffrey Epstein sau anturajul său şi anumite personalităţi care adesea au minimalizat sau chiar au negat existenţa unor astfel de relaţii, notează AFP.
La finalul lui februarie, Bill Gates declarase că legăturile sale cu Jeffrey Epstein au fost o ”eroare enormă”, el recunoscând în faţa membrilor fundaţiei sale că a avut relaţii extraconjugale cu două femei ruse, dar negând orice implicare în acţiunile lui Epstein, decedat în închisoare în 2019 înaintea procesului acestuia pentru infracţiuni sexuale.
”A fost o eroare enormă să petrec timp cu Epstein şi să invit lideri ai Fundaţiei Gates la reuniuni cu el. Nu am făcut nimic ilegal; nu am văzut nimic ilegal”, spusese Gates, potrivit unei înregistrări video obţinute de publicaţia Wall Street Journal.