Update articol:

AFER: Plafonarea preţului energiei nu este o soluţie; taxele ar trebui reduse sau anulate

bec energie Sursa Pixabay

Plafonarea preţului la energie nu face decât să mute problema dintr-un loc în altul, iar soluţia propusă de furnizori se referă la reducerea sau anularea accizei şi a taxei pe valoarea adăugată (TVA), a afirmat, joi, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

El a fost întrebat dacă, în opinia sa, plafonarea preţurilor la consumatori este o soluţie pentru contracararea preţurilor mari.

“Orice ingerinţă în piaţă nu este o soluţie; plafonarea nu face decât să mute problema dintr-un loc în altul. Aici depinde foarte mult şi cum se defineşte această “plafonare”. Unele ţări spun “plafonare” şi la compensarea parţială a facturii. În al doilea rând, depinde foarte mult de cum e definită “plafonarea”: poate fi de la compensare parţială până la limitarea preţului angro, ceea ce înseamnă încurajarea exportului”, a explicat Urluescu, citat de Agerpres.

De asemenea, întrebat care ar fi soluţia optimă, el a răspuns: “AFEER a propus încă de la început reducerea sau anularea TVA şi a accizei; astfel s-ar fi făcut simplu şi rapid o compensare directă fără a complica schema de decontare. În plus, modificarea taxării la toţi consumatorii ar fi evitat efectul indirect asupra coşului de consum”.

De asemenea, Cristian Culea, membru în boardul director al Asociaţiei, a arătat că cei trei mari producători de electricitate – Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia – nu vin cu energie în piaţă pentru a răspunde la ofertele de cumpărare ale furnizorilor, ceea ce duce tot la scumpiri.

“Furnizorii vor să cumpere energia la preţul pieţei, dar volumele puse în vânzare de producători sunt mai mici şi pe termene mai scurte faţă de anul trecut. E uimitor că la acest preţ producătorii nu produc la capacitatea maximă, este un semn de întrebare. De asemenea, este de mirare că la acest preţ încă importăm energie”, a susţinut Culea.

Miercuri, premierul demis, Florin Cîţu, a declarat că PNL şi Guvernul susţin plafonarea preţurilor la energie în România, iar o decizie în acest sens ar urma să fie luată în prima şedinţă de Executiv de după rezolvarea crizei politice.

“Referitor la preţul la energie, am văzut şi evoluţia preţurilor în ultima perioadă şi am luat decizia ca PNL şi Guvernul să susţină plafonarea preţurilor la energie în România. Va fi o decizie luată în prima şedinţă de Guvern după ce se va rezolva criza, deci vom susţine plafonarea preţurilor la energie la preţurile pe care le vedem în această perioadă. De aceea avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunţ în perioada următoare (…) că vom folosi plafonarea la preţurile actuale”, a declarat Florin Cîţu miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (25/10/2021)

Depunere prospect emisiune obligatiuni spre aprobare ASF

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Inregistrarea la Registrul Comertului a reducerii capitalului social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/10/2021)

Raport privind rezultatele operationale cheie preliminare 9 luni 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021