Update articol:
COMUNICAT

Afya Clinik crește accelerat în 2021 și plănuiește noi investiții

La doar un an de la lansarea în piața locală a serviciilor medicale private, Clinica Afya Clinik se îndreaptă către atingerea cifrei de 1.000 de pacienți până la finalul anului în curs, în timp ce cifra de afaceri este estimată să crească de zece ori prin comparație cu cele câteva luni de activitate din 2020.

Afya Clinik și-a deschis porțile anul trecut, în luna septembrie, în Râmnicu Vâlcea, într-un moment privit atunci, de către investitori, din două unghiuri: pe de o parte a fost considerat  „oportun” prin prisma faptului că pandemia a crescut nevoia pentru serviciile medicale private, iar pe de altă parte „delicat”, având în vedere că riscul de a deschide un business în pandemie era mare.

„Afya Clinik a fost lansată în luna septembrie 2020, nu cu mult timp după încheierea stării de urgență, perioadă în care toate clinicile medicale care nu erau dedicate COVID au fost închise. Pentru început, în cele patru luni de activitate de anul trecut, imaginea este una favorabilă, cu indicatori ascendenți. Dacă în prima lună de la deschidere am avut doar 23 de pacienți, până la finalui anului 2020 am depășit pragul de 50”, spune Andreea Constantin-Vîlcioiu, antreprenoarea care a pus temeliile Clinicii Afya în Râmnicu Vâlcea, alături de dr. Amit Beedasy și Dragoș Vîlcioiu.

Din cei 650 de pacienți care au apelat la serviciile clinicii până la momentul de față, 5% s-au încadrat la mici intervenții chirurgicale precum: blefaroplastie, sindrom de tunel carpian, maladia Dupuytren, excizii tumorale si cicatriciale. Restul pacienților au venit la clinică pentru pentru diverse alte proceduri și consultații, inclusiv din zona de medicină estetică.

În termeni de ”cifre de afaceri”, rulajul a fost de 10.000 euro în primele patru luni de la înființare (septembrie – decembrie 2020), pentru ca în 2021 să fie previzionată o creștere până la 100.000 de euro, în paralel cu creșterea numărului de pacienți până la aproximativ 1.000.

„Creșterea se datorează și unui număr mai mare de medici. Dacă am pornit la drum cu doar trei medici, acum echipa noastră înseamnă zece medici cu diferite competențe medicale.  Practic, diversificând serviciile, creștem și numărul de pacienți. Pe viitor, dorim să creștem echipa cu personal medical și auxiliar. Iar în viitorul apropiat plănuim investiții în echipamente <<state of the art>> care ne vor ajuta să păstrăm ritmul cu noile tendințe din domeniu”, mai adaugă Andreea Constantin.

Clinica își desfășoară activitatea pe o suprafață de 100 de metri părtrați, foarte aproape de spitalul județean din Râmnicu Valcea, la adresa Calea lui Traian, nr. 152.

 

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (25/10/2021)

Depunere prospect emisiune obligatiuni spre aprobare ASF

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Inregistrarea la Registrul Comertului a reducerii capitalului social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/10/2021)

Raport privind rezultatele operationale cheie preliminare 9 luni 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021